De-a alba-neagra cu deszapezirea drumurilor judetene

De-a alba-neagra cu deszapezirea drumurilor judetene

Administratorii salajeni ai drumurilor judetene nu au desemnat pana la aceasta data societatea care se va ocupa de intretinerea lor pe perioada iernii, deoarece procedura de licitatie pentru stabilirea operatorului nu s-a finalizat. Nu se stie nici cine va interveni pana la finalizarea licitatiei pentru curatarea drumurilor judetene.

Cu toate ca documentatia pentru atribuirea contractului de servicii pentru intretinerea drumurilor judetene pe perioada iernii a fost transmisa spre publicare in Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice inca nu s-a primit niciun raspuns referitor la evaluarea lui.

La inceputul lunii octombrie CJ a transmis, pentru publicare in SEAP documentatia de atribuire a contractului de servicii avand ca obiect intretinerea drumurilor judetene de nivel 1 in perioada de iarna 2011-2012, in conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006, a explicat Laura Opris, purtatorul de cuvant al CJ Salaj.

Termenul de evaluare si validare al acestor documentatii de catre Autoritatea Nationala de Reglementare si Monitorizare a Achizitiilor Publice (ANRMAP) ar fi trebuit sa fie de 14 zile, dar nici pana ieri CJ Salaj nu a primit vreun raspuns. Din acest motiv, reprezentantii CJ Salaj au fost nevoiti ca pe perioada derularii si finalizarii procedurilor de achizitie publica sa incheie un alt contract pe o perioada determinata cu o alta firma. Dar si pentru desemnarea acesteia a fost demarata o noua procedura de licitatie, respectiv, de negociere fara publicarea unui anunt de participare, conform prevederilor OUG nr. 34/2006. In Salaj, sunt 218 kilometri de drumuri judetene de nivel 1, care leaga municipiul de celelalte orase si de judetele invecinate.

De drumurile judetene de nivel 2, 3 si 4 se vor ocupa administratiile comunale. Asa cum a mentionat Laura Opris, serviciile de prevenire si combatere a lunecusului si inzapezirii vor fi achizitionate de catre primariile din judet, conform unui parteneriat incheiat intre acestea si Consiliul Judetean Salaj. In acest sens, in sedinta ordinara din luna octombrie, CJ a aprobat repartizarea pe unitati administrativ-teritoriale a sumei de 318.000 de lei, reprezentand prima transa din suma totala ce va fi alocata acestora pentru intretinerea drumurilor judetene de nivel 2, 3 si 4 in perioada de iarna 2011-2012.

Leave a Comment