In 14 iulie 2006, americanii au avut prilejul sa vada ce n-a vazut Parisul: primul episod din cel de-al zecelea sezon al unui serial de televiziune stiintifico-fantastic. Este vorba despre „Poarta stelara” (Stargate SG-1), unicul serial care a reusit sa reziste vreme de un deceniu pe micile ecrane si sa-si adjuce audiente record, in ciuda unei concurente selecte, precum Star Trek, Babylon 5, Andromeda, Battlestar Galactica, Smallville etc., ba chiar sa dea viata unui surioare, „Stargate Atlantis”, aflata in prezent la inceputul celui de-al treilea sezon.
Serialul a debutat in 27 iulie 1997, pe postul american „Showtime”, ca o continuare a filmului „Stargate” (1994), creat de Dean Devlin si Roland Emmerich („Ziua independentei”, „Godzilla”). Actorii din rolurile principale au fost schimbati. Locul durului Kurt Russell (colonelul Jack ONeill) a fost preluat de charismaticul Richard Dean Anderson, protagonistul din serialul „MacGyver”. In rolul egiptologului Daniel Jackson, apare Michael Shanks. Lor li se alatura maiorul Samantha Carter (Amanda Tapping) si razvratitul razboinic Tealc (Christopher Judge). Impreuna, vreme de opt ani, vor forma echipa SG-1.
Militarii americani exploreaza Galaxia, viziteaza diferite planete, folosindu-se de o retea de porti stelare, creata de civilatia apusa a Anticilor, ctitorii Atlantidei. Veti gasi o descriere amanuntita a sistemului pe situl http://www.poartastelara.ro: „Poarta Stelara este un portal rotund care poate transporta aproape instantaneu un obiect dintr-un punct in spatiu in altul prin generarea unei gauri de vierme artificiala. O gaura de vierme se creeaza intre doua Porti Stelare atunci cand una dintre ele formeaza adresa unei alteia. O Poarta Stelara foloseste 6 din 38 de simboluri, reprezentand constelatii, pentru a localiza o alta Poarta Stelara si inca un simbol, al 7-lea, unic pentru fiecare Poarta Stelara, ca punct de plecare.”
O buna parte din Galaxie este dominata de parazitii Goauld, niste fiinte cu aspect serpentiform, care se pot dezvolta doar in interiorul unor gazde, precum reptilele Unas sau oamenii. Ei se infatiseaza popoarelor subjugate sub chipul unor zei atotputernici, cu ochi stralucitori si voci tunatoare, precum Ra, Anubis, Apophis, Hathor, Nirrti sau Cronos. Isi pot vindeca ranile sau prelungi viata vreme de mii de ani, dar totusi raman muritori. In zorii istoriei umane, au dominat si Pamantul, pana cand o revolta i-a alungat si, intrucat planeta noastra se afla intr-un brat lateral al Caii Lactee, nu poseda zacaminte de naquadah, iar Poarta Stelara a fost ingropata, ei n-au revenit decat dupa confruntarea de pe planeta Abydos, terminata cu victoria oamenilor si uciderea lui Ra.
Vreme de 205 episoade, echipa SG-1 a avut de infruntat si alti dusmani, dintre care cei mai temuti au fost replicatorii, niste robotei inteligenti, capabili sa se reproduca singuri si sa evolueze in salturi, prin preluarea unor tehnologii extraterestre. Maruntii crabi mecanici si-au exterminat fara mila pe toti adversarii, fie ei oameni, asgarzi sau „zei falsi”.
La sfarsitul celui de-al noualea sezon, singurul domn Goauld supravietuitor e Baal, un personaj foarte complex, interpretat cu talent si daruire de actorul sud-african Cliff Simon, un dansator si model masculin profesionist, castigator al titlului de „Mr. South Africa” in 1992. In „Stargate SG-1”, el apare initial ca participant la o intrunire a Lorzilor Sistemului, intr-un dublu episod din sezonul 5 („Summit” si „Last Stand”). In sezonul 6 („Abyss”), Baal il prinde pe Jack ONeill si-l tortureaza, omorandu-l in cele mai infioratoare moduri, ca apoi sa-l reinvie cu ajutorul unui sarcofag. De nevoie, cand da de dracul, se aliaza cu oamenii si preia comanda flotei goaulde ca sa-l invinga pe Anubis („Homecoming”), dar apoi incearca sa distruga portile stelare, prin virusarea dispozitivelor de formare a adreselor („Avenger 2.0”). Este cel mai activ raufacator de pe parcursul sezonului 8. Dupa infrangerea lui Anubis si triumful garzilor Jaffa, incearca sa preia controlul acestor razboinici de temut, dar este descoperit si se refugiaza pe Pamant, unde se cloneaza in mai multe exemplare. Este descoperit si fuge, nu inainte de a incerca sa arunce America in aer, cu ajutorul unui zgarie-nori construit din naquadah.
In 106, ultima batalie dintre romani si daci s-a dat la Poarta Mesesului, acolo unde ulterior a fost ridicat municipiul Porolissum, pe firul unui drum deosebit de important, pe unde se aducea sarea exploatata la salinele din Dej. Aici, pe teritoriul de azi al localitatii Moigrad, au servit Imperiul Roman soldati din toate colturile lumii. Garnizoana din capitala de provincie a cuprins si arcasi sirieni din Palmyra. Acestia si-au adus de dincolo de mari, din Orient, atat credintele cat si zeul. In secolul al III-lea, dupa ce templul lui Liber Pater din Porolissum a fost distrus de un incendiu, „palmyrenii sagittarii” l-au recladit si l-au inchinat „zeului stramosesc Bel”, eveniment consemnat intr-o inscriptie, descoperita de scolarii din Jibou si descrisa de arheologul Nicolae Gudea in cartea „Porolissum, Res Publica Municipii Septimii Porolissensium” (Bucuresti, Editura Sport-Turism, 1986): „E un document colectiv, aproape oficial, care consemneaza existenta templului si sprijinul de care s-a bucurat cultul zeului Bel din partea autoritatilor.”
Bel cel adorat la Porolissum nu difera structural de Baal, „zeul fals” pomenit in Biblie, in cele doua Carti ale Imparatilor. Profetul Ilie i-a infruntat pe preotii acestui cult, drept care acestia au incercat sa-l piarda, din porunca reginei Isabela. Ceva mai incolo e amintit Baal-Zebub sau Belzebub, „Domnul mustelor”, in prezent o aparitie cu conotatii satanice. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Sfantul Ilie si-a invins adversarii, asa cum, peste secole, echipa SG-1 a reusit sa dejoace planurile criminale ale unui extraterestru ticalosit.