Copilul singur în vârf de deal, fără părinți și casă, dar cu sprijin de la oameni cu inimă mare

Suntem în Săptămâna Mare. Unii spun că faptele bune se fac în liniște, că nu trebuie să ne lăudăm cu ele. Eu cred că astfel de fapte trebuie spuse lume, trebuie date ca exemplu, poate le vor face și alții. Zilele trecute, pe un vârf de deal din satul Preoteasa, jandarmii sălăjeni l-au găsit pe Nicușor, un băiat de 13 ani, trecut prin mult prea multe pentru un copil. Mama l-a părăsit la scurt timp după naștere, iar de la decesul tatălui încă nu au trecut nici două luni.

La începutul anului, un incendiu a mistuit o anexă a gospodăriei. Locuiește la o rudă, în grija căruia a rămas, însă, peste zi, se duce la casa părintească unde preferă să citească și să se joace cu prietenii necuvântători, singurii care mai dau viață curții. Îi place matematica, are note bune la școala și își dorește să ajungă la un liceu din Zalău sau din Șimleu Silvaniei. Polițistul Filip David, fiul dirigintelui lui Nicușor, se interesează mereu de starea copilului, oferindu-i sprijin. „Prin intermediul lui David, am aflat și noi, jandarmii, de această situație mai puțin fericită, față de care nu am putut rămâne indiferenți. Ne-am pornit la drum cu alimente, haine și încălțăminte, pentru a-i face o bucurie în pragul Sărbătorilor Pascale. La rugămintea lui Nicușor, care s-a gândit mai puțin la nevoile sale, am inclus și hrană pentru câini și pisici. Ne-a mulțumit, urându-ne sărbători fericite. Am plecat împliniți, zâmbetul lui Nicușor radia speranță”, este mesajul Jandarmeriei Sălaj.

5 Thoughts to “Copilul singur în vârf de deal, fără părinți și casă, dar cu sprijin de la oameni cu inimă mare”

  1. […] iar de la decesul tatălui încă nu au trecut nici două luni. La… Articolul Copilul singur în vârf de deal, fără părinți și casă, dar cu sprijin de la oameni cu inimă … apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Raluca

    Asta-i România reala, nu Romania lui iohanis, ciolacu, ciuca, et compania !!! Apropo: Le-am scris numele cu litere mici, pt ca sunt oameni…. mici!!!

    1. Anonim

      Păi cum, că Iohănescu-i cel mai lung președinte, covrigaru a tot învățat pînă la 38 de ani ca să-și poată lua bacalaureatu, iar ghinăraru-i eroul unei bătălii care nici n-a fost?

  3. Ioan

    Foarte frumos din partea lor! Autoritățile statului îi acordă sprijin, să poată trăi și merge copilul la școli, să învețe o meserie?

  4. Anonim

    Jandarmeria l-ar putea face „copil de trupă”, pentru a avea condiții de creștere .

Leave a Comment