Holul Prefecturii Sălaj găzduieşte, de vineri, un infochioşc de unde agricultorii sălăjeni pot afla noutăţi referitoare la fondurile europene. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sălaj, Sebastian Olaru, în acest spaţiu se oferă informaţii în vederea facilitării accesării fondurilor europene pentru agricultură. Demersul a fost susţinut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), în vederea creşterii eficienţei şi a simplificării procedurilor de completare a cererilor de sprijin din fonduri europene. Un chioşc similar a fost amplasat şi în cadrul Direcţiei Pentru Agricultură Sălaj, unde îşi are sediul Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Sălaj.
Consider că este o idee excelentă, infochioşcul venind în sprijinul celor din mediul rural care nu au întotdeauna acces la internet şi la informaţii actualizate în domeniu. Toţi cei interesaţi de programele europene pentru mediul rural pot apela acum la acest infochioşc, unde au toate informaţiile necesare într-un singur loc. Este un instrument util atât actualilor cât şi potenţialilor beneficiari ai unor fonduri europene pentru agricultură, a declarat prefectul Vegh Alexandru, primul utilizator al infochioşcului.