In cadrul actiunilor desfasurate zilele trecute, agentii Politiei Comunitare (PC) Zalau au acordat o atentie sporita prezentei cersetorilor pe strazile municipiului, in special in zona centrala. Potrivit lui Gheorghe Banut, purtatorul de cuvant al PC Zalau, in perioada 15-22 octombrie, agentii comunitari au actionat pentru depistarea si identificarea persoanelor fara adapost de pe raza municipiului, care apeleaza la mila publica. Au fost identificate noua persoane cu domiciliul in Zalau si alte cinci din alte localitati ale judetului care si-au improvizat adaposturi in diferite locuri din oras, respectiv in scari de bloc, puncte termice, parcari ori canale. Intrucat a inceput sezonul rece, iar ramanerea lor in aceste locuri le pune sanatatea in pericol, dar si pentru faptul ca prezenta acestora creeaza un disconfort in randul cetatenilor, i-am informat pe reprezentantii Directiei de Asistenta Sociala si Comunitara Salaj cu privire la situatia lor, a declarat Gheorghe Banut.
De asemenea, in perioada mentionata, agentii comunitari au aplicat 36 de sanctiuni contraventionale, dintre care 14 cu amenzi in valoare totala de 1.870 de lei, restul constand in avertismente. Si anume, pe linie de ordine publica, au fost inregistrate sapte sanctiuni: pentru tulburarea fara drept a linistii locatarilor (doua persoane), pentru apelare in mod repetat la mila publica (patru persoane apte de munca) si pentru desenarea peretilor salii de sport din Parcul Tineretului (o persoana). Alte 20 de sanctiuni au fost aplicate pentru parcarea autovehiculelor in alte locuri decat special amenajate, pentru utilizarea echipamentului de joaca din parcuri, incalcand regulamentul si pentru amplasarea unor panouri publicitare in locuri nepermise.
In urmatoarea perioada, agentii PC vor supraveghea locurile speciale pentru afisaj electoral in vederea alegerilor prezidentiale.