Centrul Teritorial ID Zalau Spiru Haret se desfiinteaza – 2.500 de studenti pusi pe drumuri

Centrul Teritorial ID Zalau Spiru Haret se desfiinteaza - 2.500 de studenti pusi pe drumuriCei aproximativ 2.500 de studenti inscrisi la Centrul Teritorial ID al Universitatii Spiru Haret Zalau sunt pusi pe drumuri de Ordonanta de Guvern publicata joi, in Monitorul Oficial, conform careia se desfiinteaza forma de invatamant la distanta din cadrul universitatii. Ei vor fi nevoiti sa se transfere la specializarile acreditate sau autorizate din cadrul universitatii pentru a avea diplomele recunoscute la incheierea studiilor.

Toate Centrele Teritoriale de Invatamant la Distanta (ID) ale Universitatii Spiru Haret, printre care se numara si cel de la Zalau, vor fi desfiintate, dupa cum prevede Ordonanta Guvernului aprobata in 12 august 2009 si publicata in Monitorul Oficial saptamana trecuta, joi. Astfel, candidatii care au optat anul acesta pentru unul sau mai multe programe derulate prin invatamantul la distanta nu vor avea diplomele recunoscute la sfarsitul studiilor. De asemenea, daca studentii din anii doi si trei la ID nu se vor transfera la un alt program de studii acreditat, la sfarsitul facultatii, nici acestia nu vor avea diplomele recunoscute. In plus, studentii care au absolvit facultatea de Drept cu numai 180 de credite, trebuie sa-si continue studiile pentru inca un an, pentru a putea sa acumuleze 240 de credite, si astfel sa aiba diploma recunoscuta.

Insa, ca si cum Centrul Teritorial ID Zalau al Universitatii Spiru Haret ar fi scutit de noile prevederi legislative, aici inscrierile continuau, cel putin la ora realizarii acestui material. Directorul Centrului Teritorial din Zalau, Florian Tuduce, ne-a spus vineri, ca nu a primit informatii oficiale referitoare la desfiintarea centrului, continuand astfel inscrierile la nivel local. Nu ma pot pronunta in privinta acestui subiect, deoarece nu am primit nicio informatie oficiala. Asteptam raspuns. Pana atunci, ne desfasuram activitatea normal. Facem inscrieri pentru cei aproximativ 2.500 de studenti aflati in anii de studii II si III, precum si pentru cei din anul IV la specializarea Drept. In primul an, nu avem inscrisi la aceasta data decat 12 candidati, ne-a declarat Tuduce. Potrivit calendarului de admitere, inscrierile continua si in luna septembrie. Studentii nici nu stiu ce sa mai creada. Nu pot decat sa astept sa vad ce se intampla. Bineinteles, daca va fi nevoie, ma voi transfera la o alta specializare acreditata. Nu pot sa renunt la doi ani de facultate, ne-a spus Mariana H., studenta la Centrul ID din Zalau, la specializarea Stiinte Juridice si Administrative.

Pentru a intra in legalitate, Universitatea Spiru Haret urmeaza sa treaca, in cel mai scurt timp, printr-un proces complex de evaluare institutionala din partea Agentiei Romane pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior. Astfel, pe o perioada de trei ani, universitatea va fi monitorizata special, cu scopul de a se asigura respectarea standardelor legale de calitate specifice, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Educatiei. In perioada monitorizarii, Universitatea Spiru Haret va organiza examene de licenta.

Leave a Comment