Centru cultural la Iaz

Desi lucrarile de realizare a unui Centru cultural in localitatea Iaz au fost finalizate cu aproape un an in urma, autoritatile locale din comuna Plopis au receptionat oficial investitia abia in aceste zile, primarul Nicolae Criste explicand ca, pur si simplu, acum a fost gasit un moment potrivit.

Centrul cultural include o sala unde pot fi desfasurate festivitati, dar si un Muzeu al satului, realizat cu obiecte adunate din gospodariile satelor si menit sa prezinte fragmente din viata sociala a comunei. Primarul Criste ne-a declarat ca investitia ajunge la 700.000 de lei, din care 480.000 de lei reprezinta finantare guvernamentala prin Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniul National Cultural, iar diferenta de 220.000 de lei este aport din bugetul local. Cladirea este noua, are incalzire centrala si permite organizarea de evenimente. De asemenea, avem si un muzeu al satului, exponatele fiind din satele comunei Plopis, a declarat edilul.

Administratia locala a inceput sa lucreze la acest proiect inca din 2004, dar abia la inceputul anului trecut au sosit primii bani de la Minister si au fost incepute lucrarile, fiind finalizate in luna noiembrie 2008.

Leave a Comment