Cele mai multe zile libere de Sărbători din 2019 pică sâmbăta și duminica

Din luna martie a anului care a trecut, de când autoritățile au decis să adauge şi Vinerea Mare pe lista prezentă în Codul muncii a zilelor nelucrătoare de sărbătoare legală, toţi angajaţii beneficiază de 15 zile libere pe an. În anul în care am intrat de câteva ore, 2019, cinci din cele 15 zile nelucrătoare de sărbătoare legală vor pica în zile de sâmbătă sau duminică. Asta înseamnă că salariații care au program de lucru obișnuit, adică de luni până vineri, nu se vor putea bucura de aceste zile libere. În schimb, cei care lucrează şi în weekend au şansa să beneficieze de mai multe libere legale decât cei cu program obișnuit.

Zile libere în 2019:

1 și 2 ianuarie (Anul Nou) – marți și miercuri; 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române) – joi; 26 aprilie (Vinerea Mare) – vineri; 28 și 29 aprilie (prima și a doua zi de Paști) – duminică și luni; 1 mai (Ziua Muncii) – miercuri; 1 iunie (Ziua Copilului) – sâmbătă; 16 și 17 iunie (prima și a doua zi de Rusalii) – duminică și luni; 15 august (Adormirea Maicii Domnului) – joi; 30 noiembrie (Sfântul Andrei) – sâmbătă; 1 decembrie (Ziua Națională a României) – duminică; 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun) – miercuri și joi.

Potrivit legislației în vigoare, angajatorii sunt obligaţi să le dea liber salariaților în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală, excepţie făcând locurile de muncă în care activitatea nu se poate întrerupe din cauza caracterului procesului de producție sau specificul activității. Dacă salariații lucrează în zile de sărbătoare legală, angajatorii trebuie să le acorde compensații: fie alte zile libere, fie un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază. 

One Thought to “Cele mai multe zile libere de Sărbători din 2019 pică sâmbăta și duminica”

  1. Anonim

    Frumoasa parcare, pacat ca primaria nu interzice pacarea autoutilitarelor in oras ! Toata zona stadionului si nu numai, este plina de autoutilitare, plaforme auto, microbuze, etc. Toate aceste autovehicule ar trebui scoase in afara orasului si sa nu mai fie lasate sa parcheze intre blocuri sau pe spatiile de parcare amenjate pentru autiovehicule mici !!!
    Poate ca viceprtimarul care sta in zona, o sa vada si elaceasta situatie, cand locurile de parcare proaspat amenjate sunt ocupate de SAMSARII DE MASINI, sau de masini de firma, masini de tonaj mare, care ocupa 2-3 locuri de parcare odata.
    Cei cu masini de firma sa le tina la firma si nu sa mai vina cu ela in fata blocului. Sau daca au casa sa si le bage in curate si nu in fata portii !!!
    p.s. exista un pic mai injos, catre Unicar, vizavi de unicarm, catre stadion, 2 TRECERI DE PIETONI, facute doar pe jumatate. Nu duc decat pana in mijlocul drumului. Ce tampenie mai e si asta?

Leave a Comment