Cea mai mare pensie din Salaj, scutita de reduceri

Cea mai mare pensie din Salaj, scutita de reduceri

Guvernul a aprobat de curand normele de aplicare pentru recalcularea pensiilor speciale si cele ale militarilor, dorind sa para ca pune capat erei pensiilor nesimtite. Chiar si asa, cea mai mare pensie acordata in Salaj, de aproape 15.000 de lei, nu va fi atinsa. Astfel ca masura pare a fi doar una de justificare in fata miilor de pensionari de rand care s-au luptat in strada pentru a nu li se scadea 15 procente din drepturile pentru care au muncit o viata si care sunt acum amenintati cu impozitarea de 16 la suta.

Procesul de recalculare a pensiilor de lux va avea loc in doua etape. Veniturile fostilor parlamentari, diplomati, piloti civili, functionari parlamentari si consilieri de conturi vor scadea de la 1 septembrie. Fostii militari, politisti, gardieni din penitenciare si angajati ai serviciilor secrete vor primi pensii recalculate incepand cu 1 ianuarie 2011. Guvernul a decis ca stabilirea noilor pensii sa se realizeze pe baza formulei de calcul aplicata tuturor romanilor stabilita prin legea 19/2000. In acelasi timp, legile speciale nu se vor mai aplica in cazul celor care se pregatesc de pensionare. Economiile prognozate de Guvern prin recalcularea acestor pensii speciale se ridica la aproape 87 de milioane de lei in 2010 si la peste 260 de milioane de lei in 2011.

14.871 de lei, cea mai mare pensie a unui salajean

Pana acum, pensiile speciale se calculau ca procent intre 60 si 80 la suta din veniturile obtinute in ultima luna de activitate. Aceste venituri cuprindeau si sporurile si chiar diurnele din delegatii, sumele fiind de ordinul sutelor de milioane. Prin recalculare, pensiile acestor categorii profesionale vor scadea chiar si la mai putin de jumatate. La nivelul judetului vor trebui recalculate 33 de pensii acordate conform legilor speciale, fara a-i include pe fostii militari care nu intra in evidentele noastre.

Toti vor primi o pensie calculata ca pentru orice alt pensionar, adica in functie de salariile obtinute de-a lungul vietii si a contributiilor pe care le-a achitat, a precizat Luminita Nemes. Intre aceste reduceri se numara pensiile a 19 salajeni care au beneficiat de legea speciala pentru personalul auxiliar al instantelor judecatoresti, sase ale fostilor angajati ai Curtii de Conturi, precum si alte opt pensii pentru fostii deputati si senatori. Pentru acestia din urma pensia nu va scadea foarte mult pentru ca au avut functii cu salarii mari. In Salaj, cea mai mare pensie stabilita conform legii privind statutul deputatilor si senatorilor este de 5.596 de lei.

In cele din urma, din toamna, pensionarii de lux vor fi nevoiti sa renunte la o parte din sutele de milioane de lei pe care le primeau lunar de la stat, pentru care nu au contribuit suficient, insa care le-au fost asigurate de functii pretentioase. Nu este insa si cazul magistratilor, acestia nefiind atinsi de initiativa guvernamentala. La nivelul judetului Salaj exista 36 de pensii acordate conform legii privind statului magistratilor, cea mai mare pensie fiind in valoare de 14.871 de lei, a declarat Luminita Nemes, directorul Casei Judetene de Pensii (CJP) Salaj. Chiar daca aceasta este cea mai mare pensie incasata de un salajean, nu va fi atinsa de valul recalcularilor.

Insa doar unii pensionari de lux vor simti reducerea veniturilor. Cum magistratii au fost pusi la exceptii de catre Curtea Constitutionala, acestia nu vor fi atinsi de furia oficialilor statului. Dar si in cazul unei pensii de aproximativ 14.000 de lei, recalcularea va lua doar 1.190 de lei, adica beneficiarul va trebui doar sa renunte la cateva cine in oras. Sunt insa si pensionari ale caror venituri vor scadea aproape la jumatate. Chiar si asa, pagubele se rezuma doar la renuntarea la o cina in oras, in timp ce impozitarea pensiilor salajenilor de rand ar produce foamete. In cele din urma, pensiile nesimtite sunt usor incercate de Guvern, reducerile anuntate fiind doar praf in ochi aruncat miilor de pensionari din aceasta tara.

Leave a Comment