Carnea de miel, un lux pe masa salajenilor

Carnea de miel, un lux pe masa salajenilorSalajenii care doresc sa aiba carne de miel pe masa de Paste vor trebui sa scoata din buzunare cel putin 25 de lei pe kilogram. Produsul poate fi achizitionat fie din super-marketuri, fie din magazinele de specialitate. In galantarele Unicarm, Carrefour si Kaufland, carcasa de miel este pusa in vanzare inca de saptamana trecuta, preturile variind intre 25 si 26 de lei pe kilogram. Pana ieri, magazinul Ovicarn situat in cartierul Dumbrava, vizavi de spital, nu fusese inca deschis, insa reprezentantii abatorului de ovine din Hereclean ne-au dat asigurari ca zalauanii vor putea cumpara de aici carne de miel incepand de astazi.

Fata de anul trecut, preturile sunt mai mari cu aproximativ 20 de procente, pentru ca, spun crescatorii, iarna a fost grea si pentru ca subventiile de la stat pentru furaje nu s-au dat la timp. Ba mai mult, cum in acest an Pastele este sarbatorit mai devreme decat anul trecut, mieii nu au avut timp sa ia in greutate.

In targurile din judet, mieii vii se vand cu preturi cuprinse intre 7 si 10 lei/kilogram. Persoanele care cumpara miei in viu au la indemana doua posibilitati: fie sa-l sacrifice in gospodarie, pentru consumul propriu, fie sa apeleze la una dintre cele trei puncte din Salaj autorizate pentru sacrificare: abatorul din Hereclean, respectiv punctele de abatorizare autorizate temporar din Simleu Silvaniei si Jibou. Unitatea de la Hereclean este, insa, singura care detine autorizatie permanenta pentru sacrificarea mieilor, in celelalte doua puncte abatorizarea fiind permisa pe o perioada de maxim zece zile. Reprezentantii Directiei Sanitar-Veterinare Salaj atrag atentia consumatorilor sa nu achizitioneze carne de miel din piete ori targuri. Si, inspectorii de la Protectia Consumatorilor avertizeaza romanii sa cumpere produse numai de la comercianti autorizati, pentru a nu avea surprize neplacute. Potrivit acestora, carnea de miel trebuie sa aiba stampila sanitar-veterinara, sa fie cumparata numai din macelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate in piete si sa fie elastica. Daca prezinta suprafata lipicioasa si urat mirositoare inseamna ca este alterata. Cunoscatorii spun ca un miel bun trebuie sa cantareasca in jur de zece kilograme, deoarece atunci carnea este cu siguranta frageda. Culoarea trebuie sa fie rozalie. Daca bate spre rosu inchis, fie este veche, fie este de oaie.

Ministerul Agriculturii estimeaza ca in perioada Sarbatorilor Pascale din acest an ar putea fi sacrificati intre 3,5 si 4 milioane de miei/zi, in crestere cu cel mult 34 la suta fata de anul trecut, cand au fost sacrificate 2,98 milioane capete.

Leave a Comment