Peste 500 de butelii ruginite, lovite ori cu verificarea obligatorie expirată au fost retrase definitiv de la comercializare, urmare a controalelor desfăşurate în perioada ianuarie-martie a anului în curs, de comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sălaj. Potrivit directorului instituţiei, Claudiu Silaghi, acestea reprezintă mai mult de 65 la sută din totalul buteliilor verificate la nivelul întregului judeţ. Pe parcursul controlului tematic au fost verificaţi 38 de operatori economici şi persoane fizice, dacă respectă prevederile legale la comercializarea buteliilor de aragaz de tip GPL. La toate punctele de vânzare au fost găsite însă deficienţe. Astfel, din cele 800 de butelii verificate, 522 au fost descoperite cu abateri, şi anume: fără capac de siguranţă, deformate, lovite sau ruginite. Un aspect deosebit de grav este faptul că la toate punctele de vânzare au fost descoperite butelii ieşite din termenul de valabilitate, unele încă din anul 1996, a precizat Silaghi. Conform spuselor acestuia, toate buteliile neconforme, în valoare de 26.882 de lei, au fost oprite definitiv de la comercializare.
Cu toate că aceste butelii reprezintă un real pericol pentru consumatori, controalele s-au lăsat doar cu avertismente, exceptând un singur comerciant ce a fost sancţionat cu amendă pentru nerespectarea măsurilor dispuse la controlul anterior. Dat fiindcă majoritatea punctelor de vânzare sunt în administraţia persoanelor fizice, am decis ca aceste controale să aibă rol de consiliere şi prevenire, fiind aplicate astfel doar avertismente, însoţite de măsuri de intrare în legalitate. Până în prezent, s-au reluat controalele la 18 dintre operatorii economici controlaţi în primul trimestru al anului, fiind constatate abateri
într-un singur caz. Operatorul economic a fost sancţionat cu amendă, a afirmat directorul CJPC Sălaj. Din declaraţiile acestuia, începând de ieri, comisarii au început verificările şi pentru celelalte puncte de vânzare din judeţ. Dacă se constată că nu îndeplinesc măsurile legale dispuse la controlul anterior, operatorii economici riscă amenzi ce pornesc de la 5.000 de lei şi pot ajunge până la 7.500 de lei, chiar şi suspendarea activităţii între şase şi 12 luni.
Reprezentanţii CJPC Sălaj atrag atenţia consumatorilor să refuze buteliile neconforme, acestea trebuind să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă capacul de siguranţă, să nu prezinte lovituri, să nu fie ruginite şi să aibă verificarea ISCIR în termen. Tototdată, operatorii economici sunt obligaţi să preia buteliile de la consumatori, indiferent de vechimea ori starea acestora. În cazul în care se refuză acest lucru, clienţii sunt rugaţi să se adreseze de urgenţă CJPC Sălaj, care va lua măsurile necesare în acest sens.