O nouă găselniţă a senatorilor români va face mai interesante produsele alimentare din magazine. Aceştia au fost de acord, cu unele excepţii, ca mărfurile alimentare că fie marcate cu buline colorate, în funcţie de riscul asupra sănătăţii. În favoarea acestui proiect de lege pentru etichetarea produselor alimentare au votat 54 de senatori, 42 au fost împotrivă şi trei s-au abţinut. S-a tranşat faptul ca bulinele roşii să simbolizeze riscul ridicat asupra sănătăţii, cele portocalii să semnalizeze că produsul respectiv trebuie consumat cu moderaţie, iar culoare verde să marcheze un produs care nu prezintă niciun risc pentru sănătate. Criteriile de acordare a bulinelor vor fi stabilite de Ministerul Sănătăţii, în funcţie de tipul şi cantitatea aditivilor alimentari.
O cheltuială în plus
Ideea nu este privită cu ochi buni de specialiştii sălăjeni, care consideră că va fi o cheltuială inutilă. Era suficient până acum ceea ce se specifica în etichetele de pe produsele alimentare, conţinutul, locul de provenienţă, termenul de garanţie. Nu este o măsură rea, dar implică costuri suplimentare. Cred că cei mai avantajaţi de aceste schimbări vor fi vârstnicii şi persoanele cu vederea slabă, care aveau probleme în magazin să descifreze scrisul mărunt de pe etichete. Va fi nevoie să se stabilească clar criteriile în baza cărora se va face departajarea şi stabilirea la nivel naţional a listei produselor pe sortimente şi compoziţii. Nu ar fi exclus ca acest lucru să ducă la o simplificare a actualelor etichete. Deocamdată, nu cred că era chiar aşa de necesar să adoptăm o astfel de lege, pentru că atunci când românul doreşte să-şi cumpere un produs, şi-l cumpără. Era mult mai facil dacă se delimitau pe raioane produsele, în funcţie de cele trei culori, nu să le regăsim pe raft amestecate, a afirmat Ioan Bujiţă, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Sălaj.
Senatorii sălăjeni s-au opus
Consider că este o măsură neavenită, motiv pentru care am votat împotrivă. Dacă aceste alimente dăunează sănătăţii atunci nu au ce căuta în comerţ şi pe raft. Pe de altă parte, după ce criterii vom cataloga noi produsele ce vin de pe piaţa europeană? Vom ajunge în contradictoriu cu producătorii occidentali, ori chiar în instanţă. Cine îşi va asuma răspunderea de a autoriza produsele? a spus senatorul UDMR, Fekete Andras.
Senatorii PSD nu au votat această iniţiativă, pentru că suntem de părere că înainte de un astfel de demers e nevoie de modificarea actualei legislaţii. Personal, nu cred că aveam nevoie acum de aşa ceva şi că acest lucru implică costuri pe care le-am fi putut evita, a fost de părere senatorul social-democrat Ioan Pop.