Bebelusii primesc lapte praf cu pipeta

Bebelusii primesc lapte praf cu pipeta

Desi au vrut sa evite criza de lapte praf, incheind cu un furnizor, in 2008, un contract cadru ce permite achizitia directa, fara licitatie, Directia de Sanatate Publica Salaj nu a putut cumpara, in acest an, surogatul matern, intrucat nu a primit bugetul pe anul in curs. Ca urmare, ratiile au fost iar micsorate, dupa modelul deja cunoscut din anii trecuti, pana la patru cutii, in loc de sapte, cat ar trebui sa primeasca, in mod firesc, cei mici. Mai mult, pe langa ca este dat cu taraita, de surogatul matern gratuit mai beneficiaza acum doar cazurile deosebite, precum cele cand mama este bolnava si nu-si poate alapta copilul sau cand micutul prezinta o greutate mult sub cea normala.

Mihai Cheseli, purtatorul de cuvant al Directiei de Sanatate (DSP) Salaj, a declarat ca, de indata ce bugetul va ajunge de la Ministerul Sanatatii, se va trece la semnarea contractului de achizitie a laptelui praf. In cursul lunii martie, vor primi cate patru cutii de lapte praf doar cazurile sociale deosebite, in limita stocurilor existente la nivelul primariilor. Exista un acord cadru incheiat in cursul anului 2008, in baza caruia, in momentul in care va fi alocat bugetul pe 2009, Directia de Sanatate Publica Salaj va incheia contractul cu firma care a castigat licitatia, in vederea achizitionarii necesarului de lapte praf pentru anul 2009, a declarat purtatorul de cuvant.

Potrivit legislatiei in vigoare, sugarii pana la un an au dreptul la sapte cutii de lapte praf, acordate gratuit de Directiile de Sanatate Publica, prin intermediul primariilor. O cutie de lapte praf are 400 de grame iar in Salaj, in medie, beneficiaza de surogatul matern gratuit aproximativ 465 de copii in fiecare luna.

Judetul a avut probleme cu distribuirea cutiilor cu lapte praf si in ultimii doi ani, din cauza anularii repetate a licitatiei de achizitie. Problemele au tinut, la vremea respectiva, de faptul ca firmele care s-au prezentat la licitatie au avut preturi prea mari, iar laptele nu indeplinea proprietatile necesare (avea un continut prea scazut de fier, n.r.).

Leave a Comment