Avocatul Poporului îi așteaptă din nou pe sălăjeni, la Cluj

Instituția Avocatului Poporului a anunțat, ieri, că începând din 2 iunie, Biroul Teritorial Cluj-Napoca al instituției va relua activitatea de acordare a audiențelor la sediul biroului situat în Cluj, strada Moților nr.18 (vis-a-vis de clădirea Primăriei Cluj), cu respectarea măsurilor de distanțare socială și protecție sanitară. În competenta instituției Avocatul Poporului intră petițiile ce au ca obiect încălcarea drepturilor sau libertăților persoanelor fizice prin acte sau fapte administrative ale autorităților administrației publice sau prin actele administrative ale regiilor autonome. Se pot adresa instituției Avocatul Poporului orice persoană fizică și societățile comerciale, asociațiile și orice alte persoane juridice. Județele arondate Biroului Teritorial Cluj-Napoca sunt: Cluj, Sălaj, Bistrița Năsăud și Maramureș. Pentru acces, persoanele care solicită acordarea unei audiențe vor respecta formalitățile prevăzute de lege privind obligativitatea purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV 2. În cadrul Biroului Teritorial Cluj Napoca își exercită activitatea și consilieri din cadrul Domeniului Apărarea, Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului, soluționând orice sesizare în legătură cu încălcarea unuia sau mai multor drepturi ale copilului. În acest sens, atât minorii cât și reprezentanții legali ai acestora, precum și orice persoană interesată, pot sesiza instituția Avocatul Poporului – Avocatul Copilului – Biroul Teritorial Cluj Napoca. Programul de acordare a audiențelor este în zilele de luni și miercuri, între orele 10 și 14, marți și joi între orele 12 și 16. Relații suplimentare puteți solicita la tefefon/fax- 0264-591.561 sau scriind la adresa de mail a instituției, avpcluj@avp.ro.

Leave a Comment