Guvernul va suspenda la 1 septembrie valabilitatea autorizatiilor detinute de antrepozitarii fiscali de produse accizabile si ii va obliga pe acestia sa obtina un nou aviz, dar conditionat de lipsa datoriilor bugetare si plata unei garantii, noua autorizatie urmand sa fie acordata pentru maxim un an.
Limitarea termenului de valabilitate a autorizatiilor pentru antrepozitarii fiscali de produse accizabile si introducerea unor noi conditii de avizare sunt prevazute intr-un proiect de ordonanta de urgenta elaborat de Guvern pentru combaterea evaziunii fiscale.
Pentru a obtine o noua autorizatie, cei care doresc sa lucreze in continuare ca antrepozitar autorizat vor fi obligati sa prezinte documente din care sa rezulte ca nu inregistreaza obligatii fiscale restante la bugetul general consolidat, iar perioada de valabilitate a autorizatiei nu va putea fi mai mare de 12 luni consecutive. Autorizatia va putea fi revocata daca antrepozitarul inregistreaza ulterior obligatii fiscale restante la bugetul general consolidat mai vechi de 60 de zile fata de termenul legal de plata.
La nivelul judetului Salaj exista patru antrepozite fiscale, dintre care trei, in Zalau si unul, in Simleu Silvaniei, potrivit reprezentantilor Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale.