Ultima zi de depunere a solicitarilor de finantare pentru fermele de subzistenta este 30 noiembrie a.c. Prin programul Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala, Masura 141, Sprijinirea fermelor de semisubzistenta, fermierii pot beneficia, de 7.500 de euro pentru cinci ani, respectiv, cate 1.500 de euro anual. Salajenii sunt foarte interesati de fermele mixte, pentru culturi vegetale (culturi agricole sau pomicole) si pentru cresterea animalelor (cu precadere, pentru vaci, oi sau porci).
Pana la aceasta data, potrivit lui Dorin Marincean, coordonatorul Compartimentului de Dezvoltare Rurala al Judetului Salaj din cadrul Autoritatii de Management pentru Programul de Dezvoltare Rurala, s-au inregistrat 132 de dosare si sunt in curs de verificare alte 17. In sesiunea de proiecte din primavara lui 2010 au fost depuse 399 de solicitari, din care s-au aprobat 384, iar in sesiunea din 2009, 117 dosare.
Dorin Marincean se asteapta ca pana la sfarsitul lunii sa se depuna inca cel putin 150 de dosare, cele mai multe solicitari se primesc in ultima saptamana. Din cele aflate de la firmele de consultanta agricola, problemele intampinate la nivel de judet de solicitantii finantarilor externe se leaga de eliberarea documentelor de la primarii (din registrul agricol, adeverintele fiscale sau acte legate de inregistrarea suprafetelor).