Atenţie, anvelopele de iarnă sunt obligatorii şi înainte de 1 noiembrie!

 

Utilizarea cauciucurilor de iarna nu este condiţionată de o anumită perioadă de timp, ci doar de starea carosabilului.
Anvelopele de iarnă nu sunt obligatorii începând cu data de 1 noiembrie, ci din momentul în care începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă, potrivit noului Cod Rutier.
Legislaţia în vigoare privind echiparea autoturismelor cu anvelope de iarnă se aplică şi în acest an, obligându-i pe şoferi să-şi doteze corespunzător maşinile atunci când circulă pe drumurile acoperite cu zăpadă, polei sau gheaţă. În caz contrar, şoferii riscă amenzi cuprinse între 720 şi 1.600 de lei, sancţiuni de la 9 la 20 de puncte, dar şi reţinerea de către poliţiştii rutieri a certificatului de înmatriculare al autovehiculului.
Pe de altă parte, poliţiştii nu au dreptul să amendeze şoferii care circulă în lunile de iarnă fără anvelope corespunzătoare, în cazul în care carosabilul este uscat. „Dacă în 1 ianuarie nu ninge, iar carosabilul nu este acoperit cu zăpadă, conducătorii auto nu sunt obligaţi să aibă montate cauciucurile de iarnă”, precizează reprezentanţii Brigăzii Rutiere.
Amenzile pe care le riscă şoferii care încalcă legea sunt cuprinse între 720 şi 1600 de lei. Mai mult, şoferul unei maşini fără cauciucuri de iarnă care blochează un sector de drum riscă o amendă cuprinsă între 5.000 şi 8.000 de lei şi va fi nevoit să suporte costurile aferente intervenţiei de degajare a sectorului de drum afectat. De asemenea, conducătorii auto riscă nu doar să fie amendaţi, ci şi să nu fie despăgubiţi în cazul unor accidente.
Potrivit legii, care a intrat în vigoare în 1noiembrie 2011, reprezintă contravenţie, conducerea autoturismului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, nefăcându-se referire la o anumită perioadă a anului.
Singurele anvelope de iarnă acceptate sunt cele inscripţionate cu unul dintre simbolurile “M+S”, “M.S.”, “MS” sau “M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai “all seasons”. “Anvelopele denumite comercial <<all seasons>> sau 4S, ca şi cele Alpin, Mountain sau Winter, pot fi acceptate dacă au marcajul specific anvelopelor de zăpadă (M+S, M.S., M&S)”, au explicat reprezentanţii Ministerului Transporturilor.
Autovehiculele de transport persoane cu maxim nouă locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, deci şi autoturismele personale, trebuie să fie echipate cu anvelope de iarna pe toate roţile. Aceeaşi prevedere este valabilă şi pentru autovehiculele de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mică (sau egală) de 3,5 tone. În schimb, vehiculele de transport marfă de peste 3,5 tone şi cele de transport de persoane cu peste nouă locuri trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă numai pe axele de tracţiune.

Alte articole

2 Thoughts to “Atenţie, anvelopele de iarnă sunt obligatorii şi înainte de 1 noiembrie!”

  1. xxxssER

    ASTIA CARE FAC LEGILE ORI IS PROSTI ORI ATATA II DUCE BIBILICA ,PAI DACA TE DUCI IN VARA PE TRANFAGARASAN CU ANVELOPE DE VARA SI ACOLO E ZAPADA PE DRUM MILITIENI TE AMENDEAZA CACI ASA SCRIE IN LEGE!!!! AR TREBUI SA FIE OBLIGATORIU ANVELOPE DE IARNA DIN NOIEMBRIE PANA IN MARTIE INDIFERENT DE CAROSABIL !

  2. Anonim

    Pentru xxxss ER.
    Nu stiu care sunt prosti sau nu ai duce bibilica dar tu chiar nu ai tot cei trebuie unui om normal vizind aplicarea legii .umbla tu tot cu cojoc si in dricul verii sa vezi cum e ?. nataraule.

Leave a Comment