Amenzi pentru nerespectarea măsurilor anti-coronavirus

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, împreună cu poliţiştii din Şimleu Silvaniei şi cei de la Secţiile de Poliţie Rurală 7 și 8, au desfăşurat, în zilele de weekend, o acţiune privind comerţul ilicit, dar şi pentru prevenirea răspândirii noului virus. În cadrul acţiunii au fost verificate 32 de societăţi comerciale, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 15 amenzi în valoare totală de 59.000 de lei. Din totalul sancţiunilor, opt au fost date la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, trei au fost aplicate la OUG 28/1998 (neeliberare bon fiscal) și patru pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală anti-covid. La activităţi au participat şi poliţişti locali.

Leave a Comment