Amenzi de mii de lei pentru munca la negru

 

Peste 180 de agenţi economici au fost controlaţi, în luna februarie, de către inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al instituţiei, în cadrul acţiunilor de control desfăşurate s-a avut în vedere, în primul rând, identificarea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, dar şi respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă. Astfel, în intervalul menţionat, la patru angajatori au fost identificate cinci persoane care lucrau fără forme legale de angajare, fiind sanctionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 40.000 de lei.
Totodată, pentru nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară şi repausul săptămânal, doi agenţi economici au fost sancţionaţi cu amenzi totale de 4.500 de lei.
De asemenea, potrivit sursei citate, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlate 95 de unităţi, fiind aplicate amenzi în valoare de 16.000 lei pentru lipsa materialelor de instruire în domeniul SSM, precum şi pentru neprezentarea documentelor solicitate la control.

 

Leave a Comment