Amenzi de mii de lei date de poliţiştii locali

Agenţii Poliţiei Locale au aplicat în ultima săptămână 119 sancţiuni contravenţionale, din care 49 au fost amenzi, în valoare totală de 7.590 de lei. Printre abaterile constatate s-au numărat parcarea autovehiculelor în altele decît în cele special amenajate, apelarea, în mod repetat, la mila publicului de către persoane apte de muncă, tulburarea ordinii şi liniştii publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, răscolirea gunoiului din containere în vederea recuperării unor obiecte pierdute, aruncarea de resturi de ţigări sau ambalaje pe străzi sau spaţii verzi sau desfăşurarea de activităţi comerciale fără îndeplinirea formelor legale. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Zalău, Lucian Trif, în perioada 1-8 august, s-a urmărit prevenirea şi combaterea actelor de încălcare a normelor legale privind circulaþia, oprirea staþionarea şi parcarea tuturor categoriilor de autovehicule. Astfel, pe numele a 65 de conducătri auto, care şi-au parcat autoturismele neregulamentar pe domeniul public, respectiv trotuare sau spaţii verzi, au fost întocmite invitaþii sau somaþii. De asemenea, tot în perioada menţionată, au fost legitimate un număr de 96 de persoane, care au încălcat prevederile legale sau au existat indicii ori suspiciuni cu privire la acestea. Potrivit sursei citate, în ultima săptămână au fost primite telefonic un număr de 40 de sesizări, din care 33 au fost rezolvate operativ, iar şapte au fost trimise spre soluţionare altor instituţii abilitate. Reprezentanţii Poliţiei Locale recomandă conducătorilor auto să nu oprească, staþioneze sau să parcheze decât în locurile permise, de asemenea, să respecte indicatoarele de „Acces Interzis” şi de limitare de tonaj amplasate pe raza municipiului, deoarece pe lângă sancţiunea pecuniară riscă şi sancţionarea cu puncte penalizare, conform legislaţiei rutiere.

 

 

 

 

8 Thoughts to “Amenzi de mii de lei date de poliţiştii locali”

  1. Anonim

    Plimbarile la Kaufland nu fac parte din statistici?

    1. Moldovan Ungurean Ardeleanu

      Va felicit!
      Sunteti pus la punct cu ,,traseele,, de asa zisa patrulare!
      Ati uitat Penny’s,Carefour,Lidl,stimate concetatean!
      Imi pare bine ca mai sunt oameni care vad ca boctareala se trage la umbra si racoare .

  2. Moldovan Ungurean Ardeleanu

    Fix in pix mai Idefix!
    Din 119 sanctiuni doar 49 cu amenda?
    restul de 70 de sanctiuni is iertaciuni si mustrari cu degetul?
    Faceti-va mai calugari si preoti ca aia-s cu iertaciunile!
    Sunteti de tat rasu mai boctareala!
    Stau masinile parcate,oprite aiurea,biciclistii tembeli se plimba intr-o roata pe trotuar facand slalom printre trecatori,cersetorii se agata ca scaiul de om si voi va laudati ca ati dat doar 49 de amenzi intr-o saptamana?
    Baaaaaaaaaaaa!
    La 54 cati va plangeati ca sunteti nu vine nici macar o amenda/boactar pe saptamana!
    De ce va platim,intreb eu contribuabilul, din banii caruia sunteti platiti?

  3. Anonim

    Umblati lela in haina statului cu plase cu porodici si peturi cu bere sub brat in timpul serviciului,scuipand seminte ca tractoristii!
    Lumea va vede si vede cu cat ,,drag,, va faceti ca munciti!
    Va observa si ca aveti uniformele moshkoshe si necalcate si nadragii scurti ca la pescari si sosete albe ingalbenite de vremuri,papuci murdari si tociti si caschetele date pe ceafa la la paza contractuala!
    Puneti ma mana si mai lucrati si la imagine da puneti mana si si lucrati ceva concret!

  4. Adi

    Amendeaza si ei pe cei ce nu-si parcheaza masina regulamentar, (unde nu-i musai sa ai vezi zona spitalului de parca oamenii ar merge la distractie acolo), pe cersetori care oricum nu platesc si prea putini care merita. Nu-si dovedesc eficienta deloc. Bani aruncati.

  5. Anonim

    safu caschetarilor e horvat, un pupincurist de prima mana. el a ajuns la cascheta, iara nevastasa director de scoala.

  6. Anonim

    Pentru autaorea articolului. Cred ca nu era prea mare deranjul sa va deplasati la sediul Politie Locale si sa afaceti o poza cu uniforma actuala, Ca sa fie tritul articolului in concordanta cu denumirea institutiei. MAI MARE RUSINEA SI PENTR ZIARISTA SI CONDUCEREA MIZERABILULUI ZIAR.

  7. Anonim

    Noa draga mea Flavia…….
    Ai vazut cum sare porcu’ din cucuruz si musca cand se simte vizat?
    Era musai sa le puneti la boactari poza-n slip pe care sa scrie P.L. cu gradu pe buci!
    Pe viitor mergeti draga Flavia la P.L. si faceti-le poza cand joaca ,,cruce,, si mai faceti-le poza si cand umbla lela prin oras scobindu-se-n bornau si lipind muci pe banca-n parc!
    Daca tat vor poze pozati-i cand nu-si fac treaba si dati-i la lume sa-i rumege!

Leave a Comment