Alocaţii europene vs. pomană de la statul român

Alocaţii europene vs. pomană de la statul român

Aproape 200 de sălăjeni beneficiază de alocaţii europene, renunţând în schimb la sprijinul financiar acordat de statul român. O afacere cât se poate de profitabilă: în timp ce, în România, se acordă 42 de lei pentru alocaţia unui copil, alţi norocoşi, care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate, primesc alocaţii ce depăşesc sume de 150 de euro.

În prezent, statul român acordă lunar 42 de lei pentru alocaţia unui copil. Alţi copii sunt ceva mai norocoşi şi se bucură de sume ce pot depăşi lunar 150 de euro, asta dacă au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Puţini ştiu însă de acest drept. Potrivit consilierului juridic din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Sălaj, Marinela Cipleu, aproape 200 de sălăjeni primesc alocaţii de stat din ţările membre ale Uniunii Europene.

Prestaţiile exportabile în Uniunea Europeană potrivit prevederilor comunitare şi care intră în sfera de activitate a AJPS-urilor sunt: alocaţia de stat pentru copii şi indemnizaţia pentru creşterea copilului. La nivelul instituţiei sălăjene există 193 de solicitări pentru acordarea acestor ajutoare europene. În urma dosarelor înregistrate, conducerea Agenţiei a solicitat statelor UE informaţii care să ateste veridicitatea înscrisurilor la dosare, în număr de 91. Cele mai multe au vizat ţări ca: Spania – 42, Italia – 34, Ungaria – 10, iar restul în Franţa, Austria şi Irlanda. Şi statele uniunii au drept să solicite informaţii instituţiei noastre, prin intermediul formularelor europene, în vederea acordării ajutorului financiar. Au fost înregistrate astfel 102 formulare, dintre care 51 din Italia, 23 – Ungaria, 14 – Austria, iar restul în Irlanda, Slovacia, Belgia, Marea Britanie şi Germania, a declarat Marinela Cipleu.

Pentru a beneficia de o alocaţie europeană, minorul trebuie să aibă unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi să lucreze cu contract legal. De asemenea, trebuie să se renunţe la alocaţia plătită de statul român sau să primească o sumă mai mică de cei 42 de lei. Potrivit ultimei statistici realizate în cadrul unui studiu al UNICEF România, în ţara noastră există aproximativ 350.000 de copii, cu vârste de până la 18 ani, care au un părinte plecat la muncă într-un stat membru UE. Puţini dintre ei beneficiază de alocaţia europeană.

Alocaţii de peste 150 de euro

Cuantumul acestor venituri diferă de la un stat la altul şi se acordă conform legislaţiei fiecărui stat în care lucrătorul migrant lucrează. Suma este de până la câteva zeci de ori mai mare decât cea oferită de statul român. Exemple de alocaţii plătite de diferite state europene pentru copilul cu reşedinţa în România: Olanda – 63 de euro lunar, în Italia – 124 de euro, iar în Germania – 154 euro.

În privinţa echivalentului indemnizaţiei pentru creşterea copilului, diferenţele sunt de la caz la caz. În România, mamele primesc o alocaţie între 600 şi 1.200, respectiv 3.400 în funcţie de opţiune şi venituri. În Belgia, pentru întrerupere totală a activităţii de muncă, mamele primesc 684,94 de euro, iar pentru întrerupere parţială între 342,46 şi 580,90 de euro în funcţie de vârstă. Mămicile din Danemarca primesc cea mai mică indemnizaţie din UE, de 1.006 euro pe an, însă statul plăteşte indemnizatia de creşterea copilului până când acesta împlineşte nouă ani. În Austria, indemnizaţia este fixă, 14,53 euro zilnic până la vârsta de 30 de luni a copilului. În cazul gemenilor se acordă încă 50 la sută din valoare. În Bulgaria, se acordă pe baza contributivă persoanelor care solicită concediu pentru creşterea copilului mic, până la vârsta de doi ani a copilului, pentru primii trei copii şi până la şase luni pentru următorii copii în cuantum de 240 BGN lunar (aproximativ 123 de euro). În Cehia, mama care stă acasă timp de doi ani cu copilul primeşte 425 de euro în fiecare lună. În Ungaria, indemnizaţia se acordă până la vârsta de doi ani şi reprezintă 70 la sută din media veniturilor brute zilnice din anul anterior. Maxim 70 la sută din valoarea dublă a salariului minim HUF 91.700 (365 de euro). În Franţa, cuantumul total al indemnizaţiei este de 530,72 de euro. Cuantumul parţial este de 403,56 euro în cazul unei actitivăţi cu jumătate de normă.

Formularul E411

Pentru a beneficia de aceşti bani, părintele trebuie să completeze formularul E411, în dublu exemplar, şi să-l depună la agenţia locală pentru prestaţii sociale, din ţara noastră. Documentul european, completat în dublu exemplar, reprezintă cererea de informaţii privind dreptul la prestaţii familiale, în statul de reşedinţă al membrilor familiei. Beneficiarul trebuie să opteze astfel pentru alocaţia plătită de statul român sau pentru cea plătită de ţara unde munceşte părintele. Astfel, pentru obţinerea alocaţiei europene, părintele se va adresa instituţiei competente cu plata prestaţiilor familiale din România (AJPS), dar şi celei din statul în care lucrătorul migrant îşi desfăşoară activitatea, care au denumiri diferite, de la un stat la altul.

Leave a Comment