Ajutoarele financiare pentru persoanele cu dizabilităţi vor fi majorate de la 1 ianuarie

Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care majorează valoarea sprijinului financiar acordat pentru persoanele cu dizabilităţi, în două etape – 1 ianuarie şi 1 iulie 2018, actualizarea cuantumului ajutoarelor financiare urmând să se facă prin raportare la Indicatorul Social de Referinţă.
„Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilităţi va fi majorată semnificativ, începând cu 1 ianuarie 2018, stabileşte o Ordonanţă de Urgenţă adoptată de Guvern în şedinţa de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale”, care modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.
Una dintre cele mai importante modificări cuprinse în OUG se referă la modalitatea de actualizare a cuantumului drepturilor acordate persoanelor cu handicap, respectiv prin raportare la Indicatorul Social de Referinţă (ISR), stabilit în baza Legii nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi actualizat periodic de Guvern, potrivit sursei citate. Anterior, aceste drepturi erau raportate la Indicele Pretului de Comsum (IPC). Majorarea valorii sprijinului financiar acordat persoanelor cu handicap în raport cu ISR va avea loc în două etape: începând cu 1 ianuarie 2018 şi 1 iulie 2018.
Potrivit sursei citate din prima zi a anului viitor vor creşte indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, care va reprezenta 65 la sută din ISR pentru adultul cu handicap grav şi 50 la sută din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat; bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, care va reprezenta: 25 la sută din ISR, pentru adultul cu handicap grav, 20 la sută din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat şi 10 la sută din ISR, pentru adultul cu handicap mediu.
Firmele mari trebuie să angajaze persoane cu handicap
De la 1 ianuarie 2018 va creşte şi prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând 50% din ISR, în cazul copilului cu handicap grav, 30 la sută din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat şi 10 la sută din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.
Începând cu 1 iulie 2018 vor creşte indemnizaţia lunară, indiferent de venituri, reprezentând 70 la sută din ISR pentru adultul cu handicap grav şi 53 la sută din ISR, pentru adultul cu handicap accentuat. De asemenea, va creşte şi bugetul personal complementar lunar, indiferent de venituri, reprezentând 30 la sută din ISR, 22 la sută din ISR şi 12 la sută din ISR, pentru adultul cu handicap mediu.
De la 1 iulie 2018 va fi majorată şi prestaţia socială, pe perioada în care părintele sau persoana desemnată are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere copil cu handicap, reprezentând 60 la sută din ISR, în cazul copilului cu handicap grav, 35 la sută din ISR, în cazul copilului cu handicap accentuat şi 12 la sută din ISR, în cazul copilului cu handicap mediu.
Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creşterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135 la sută pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89 la sută, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28 la sută. Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilităţi, în cuantum de 20 la sută pentru gradul grav, 16 la sută pentru gradul accentuat şi 20 la sută pentru gradul mediu.
Actul normativ instituie obligaţia instituţiilor publice cu peste 50 de salariaţi de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilităţi.

Leave a Comment