Adrian Moise, profesorul șimleuan care deține poate cea mai mare colecție de biciclete Pegas

Este profesor de educație fizică și sport la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei și este deținătorul unei colecții impresionante de biciclete Pegas. Adrian Moise deține zeci de astfel de biciclete, unele vechi de decenii, modele care au făcut istorie în ciclismul românesc, dar și exemplare care n-au fost folosite niciodată, sunt aproape așa cum au ieșit de pe porțile fabricii.

Pe colecționarul de biciclete l-am întâlnit întâmplător. Fiecare zi de teren îți poate scoate în cale oameni simpli, dar deosebit de importanți prin munca sau pasiunea lor. Cel care mi l-a prezentat pe colecționar este profesorul Benedek Vasile, directorul Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”. Am ajuns și în lumea bicicletelor Pegas, încăperile în care se află piesele de colecție. Și nu sunt toate, Adrian mai are și acasă biciclete. Unele sunt verzi, pentru băieți, pentru fete, modele pentru întreceri de viteză, unele au fost fabricate cu mult înainte de 1989 și toate au făcut frumoasă viața vreunui copil din țara asta, dar și din străinătate. Multe biciclete Pegas mergeau la export. Mi-a atras atenția o bicicletă galbenă. Andreea, fosta mea vecină de bloc, avea o astfel de bicicletă, dar era roșie, cred. Tânjeam să mă dau o tură cu bicicleta vecinei mele. Bicicleta din fața mea era practic nouă chiar dacă fusese fabricată în 1984. Arată impecabil, are anvelope fabricate la fosta uzină Danubiana. Sunt multe modele, unele au un sistem care permite „împachetarea lor”. Zăresc o bicicletă roșie, un Pegas pentru băieți. Tresar. Și eu am avut o astfel de bicicletă. A ajuns la mine când a fost folosită deja de cei doi băieți ai nașilor mei. A stat la mine și ne-am înțeles perfect cel puțin 10 ani. Eram tare mândru să pedalez prin fața blocului, pe străzile din Brădet. Mașinile erau mult mai puține atunci. De la mine, bicicleta roșie a ajuns la alți copii. Au mai folosit-o doi sau trei băieți. A fost o bicicletă pentru mai multe generații. Cam asta se întâmpla înainte de 1989.

Bicicleta, mărul și trusa de scule

În încăperea în care ne aflam, bicicletele erau aranjate inclusiv pe pereți, în mijloc era o masă pe care se aflau niște mere și truse de chei pentru biciclete. Adrian Moise mi-a spus că fiecare bicicletă avea propria trusă de scule, acele chei mici și cutia lor din piele. Pasiunea lui Adrian pentru Pegas a început în tinerețe, iar cu câțiva ani în urmă, internetul i-a captat atenția cu un anunț de vânzare a unui astfel de model. Restul e poveste. A cumpărat și a tot cumpărat biciclete Pegas, pe unele le-a recondiționat, le-a curățat, dar nu le-a vopsit. Șimleuanul vrea să le păstreze patina, frumusețea așa cum este ea. Profesorul nu știe câte biciclete are în colecție, dar nu vrea să se oprească. Pe fiecare bicicletă se află o mică etichetă cu numele proprietarului, cu anul fabricației și locul de unde a fost cumpărată. Colecția cuprinde și biciclete vechi. Un exemplu este bicicleta Carpați pentru bărbați, dar și o bicicletă Carpați „Felicia” fabricată în anul 1964.

Comoara pe două roți

În colecția profesorului se află și modele străine, unele fabricate în Rusia, în Ucraina, dar și în alte state. L-am întrebat pe Adrian dacă s-a gândit să le vândă. A zâmbit, a cugetat, dar moi-a răspuns ferm. Nu, nu vrea să le vândă, îi sunt dragi, îl liniștesc, îl fac să se simtă bine. I-am sugerat profesorului să organizeze o expoziție. Mi-a promis că se gândește la idee. L-am lăsat pe Adrian în mijlocul bicicletelor sale. Avea de curățat o piesă veche, o bicicletă care sigur i-a adus unui copil o mare bucurie în seara lui Moș Nicolae.

2 Thoughts to “Adrian Moise, profesorul șimleuan care deține poate cea mai mare colecție de biciclete Pegas”

  1. […] Este profesor de educație fizică și sport la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei și este deținătorul unei colecții impresionante de biciclete Pegas. Adrian Moise deține zeci de astfel de biciclete, unele vechi de decenii, modele care au făcut istorie în ciclismul românesc, dar și exemplare care n-au fost folosite niciodată, sunt aproape așa cum au ieșit de pe porțile fabricii. Pe colecționarul de biciclete l-am întâlnit întâmplător. Fiecare zi de teren îți poate scoate în cale oameni simpli, dar deosebit de importanți prin munca sau pasiunea lor. Cel… Citeste mai mult […]

  2. […] Este profesor de educație fizică și sport la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei și este deținătorul unei colecții impresionante de biciclete Pegas. Adrian Moise deține zeci de astfel de biciclete, unele vechi de decenii, modele care au făcut istorie în ciclismul românesc, dar și exemplare care n-au fost folosite niciodată, sunt aproape așa cum au ieșit de pe porțile fabricii. Pe colecționarul de biciclete l-am întâlnit întâmplător. Fiecare zi de teren îți poate scoate în cale oameni simpli, dar deosebit de importanți prin munca sau pasiunea lor.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment