Accidentul mortal de la Astralis: Gheorghe Gurzău ajunge din nou în fața magistraților

Un nou termen în cauza privind accidentul mortal provocat de patronul societății Gurzău Trans va avea loc mâine, la Tribunalul Sălaj. După amânarea din 22 iunie, una dintre multele amânări de care această cauză a avut parte în aproape un an și jumătate, Gurzău Gheorghe va ajunge din nou în fața magistraților, joi, 16 iunie. Ultima dată, potrivit comunicatului reprezentanților Tribunalului sălăjean, termenul a fost acordat “pentru a se discuta cererile în probațiune formulate în cauză și prorogate și, totodată, pentru a da posibilitatea apărătorului numit din oficiu pentru inculpat să studieze dosarul, având în vedere că a fost numit în cauză înaintea prezentului termen de judecată” se arată în soluția pe scurt a instanței. Reamintim cititorilor faptul că accidentul mortal în care o elevă de 12 ani, din Badon, și-a pierdut viața, a avut loc pe bulevardul Mihai Viteazul din Zalău, în zona Astralis, în ziua de 19 februarie 2019. Gurzău Gheorghe, șoferul autovehiculului, în timp ce conducea microbuzul de transport elevi aparținând societății de transport Gurzău Trans, efectuând o cursă regulată și legală de transport elevi, nu a asigurat închiderea ușilor din spate, moment în care o minoră de 12 ani, pasageră în microbuz, s-a dezechilibrat și a căzut în spatele microbuzului, pe partea carosabilă, murind la scurt timp de la producerea accidentului. Minora stătea pe o bancă improvizată, în spatele locurilor omologate ale autovehiculului, după cum au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, iar banca a fost ulterior ascunsă de șofer, după ce acesta a părăsit locul accidentului fără încuviințarea Poliției. Numeroase nereguli au ieșit la iveală în urma anchetei, acestea fiind confirmate atât de IPJ Sălaj, Consiliul Județean Sălaj, Inspectoratul pentru Siguranța în Transporturi cât și de cei de la Registrul Auto Român, accidentul fiind consecința unui cumul de abateri de la legislație, alături de neglijența patronului firmei de transport. Gheorghe Gurzău a fost arestat preventiv după comiterea faptei, pus ulterior sub măsura arestului la domiciliu după care sub control judiciar. Facem precizarea că această etapă a procesului penal, reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

2 Thoughts to “Accidentul mortal de la Astralis: Gheorghe Gurzău ajunge din nou în fața magistraților”

  1. Anonim

    Numeroase nereguli au ieșit la iveală în urma anchetei, acestea fiind confirmate atât de IPJ Sălaj, Consiliul Județean Sălaj, Inspectoratul pentru Siguranța în Transporturi cât și de cei de la Registrul Auto Român, accidentul fiind consecința unui cumul de abateri de la legislație, alături de neglijența IPJ Salaj, ARR, CJ Salaj, RAR, etc. Toate aceste institutii se fac complice la aceasta crima!! Ar trebui sa raspunda si ei penal pentru moartea fetei, nu doar acel individ fara suflet, dosul societatii patronate de o clasa politica de R A H A-T !!! Sa nu uitam sa multumim PSD ca au protejat acest criminal ani de zile, sub atenta protectie a nevestei lui, sefa peste femeile PSDiste !!

  2. Anonim

    omul lui ciunt ionel

Leave a Comment