În perioada 16-19 aprilie, opt sălăjence au reprezentat România la Festivalul Istoric de la Roma, ediţia 2011. Alături de trupe deja cunoscute, în faţa Coloseumului au defilat Nimfele Daciei, grup format din opt zâne din Zalău, coordonate de Roxana Dobocan. Festivităţile de la Primăria Romei au fost deschise de solista vocală Paula Tărău. Zânele au susţinut un spectacol organizat pentru comunitatea română din Ciampino, au dansat la Congresul de istorie de la Universitatea Americană John Cabot, organizat de către prof. dr. Eric de Sena, au fost prezente la parada costumelor istorice din 17 aprilie şi au incheiat cu un spectacol în Circo Massimo .
Artişti sălăjeni, la Bucureşti
Cunoscuta creatoare populară, Ileana Graţiana Pop, referent zonal al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, a onorat zilele trecute invitaţia din partea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti de a reprezenta Sălajul. Artistul popular de la Ciumărna, Ileana Graţiana Pop a participat nu doar la expoziţia de costume populare din cadrul târgului de meşteri populari, împreună cu meşterul iconar Ana Pop, ci şi la programul cu pricesne şi obiceiuri tradiţionale din Sălaj.