Investitiile a 44 de fermieri si 4 primarii din Salaj au fost selectate recent pentru finantare din fonduri europene in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala. Din cele aflate de la Dorin Urs, director adjunct al Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Salaj, ultimele proiecte selectate sunt pe masura 123 pentru investitiile in produse agricole si forestiere (Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere). Este vorba de patru investitii la: Zauan (Depozite si procesare cereale), la Sampetru Almasului (Constructia unei unitati de procesarea laptelui), Simleu Silvaniei (Depozit de fructe), Panic (Construirea unei fabrici de nutret).
In cadrul masurii 112, destinata instalarii in mediul rural a tinerilor fermieri, Salajul va beneficia de fonduri pentru 34 de proiecte selectate (au fost depuse 35 de solicitari in prima sesiune, iar in cea de-a doua 25 de proiecte). Fermierii vor beneficia de fonduri intre 10.000 si 25.000 de euro pentru realizarea de unitati vegetale, animale sau mixte. Prima parte din suma de care vor beneficia tinerii fermieri, este prima pentru instalare si reprezinta 65 la suta din fondurile alocate de finantator, iar cea de-a doua se acorda dupa realizarea planului de afaceri. Beneficiarii trebuie sa faca dovada unei specializari in urma cursurilor de perfectionare pe domeniul vegetal sau animal, in functie de tipul fermei care va fi infiintata.
Tot in ultima perioada, din Salaj au fost selectate pentru finantare cinci proiecte (din 9 depuse), pentru masura 121 Modernizarea exploatatiilor agricole. Se va investi intre 900.000 de lei si 3 milioane de lei pentru: infiintarea si modernizarea unei ferme de ciuperci la Agrij, amenajare de teren si infiintarea unei ferme pomicole la Sanmihaiu Almasului, achizitia de masini si utilaje pentru o ferma vegetala in Simleu Silvaniei, infiintare de sere si procesare legume in Jibou, infiintare de livezi de asemenea, la Sanmihai.
Dorin Urs este de parere ca banii necesari acestor investitii se vor aloca anul viitor. Nu in cele din urma, primariile Crasna, Horoatu Crasnei, Benesat si Camar au castigat, din 18 de proiecte depuse la nivel de judet, cate un milion de euro pentru amenajare si modernizare de drumuri agricole si vicinale, prin masura 125 (Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii).