210 salajeni asteapta aprobarile pentru Casa Verde

210 salajeni asteapta aprobarile pentru Casa VerdeNiciunul dintre cei 210 salajeni care au solicitat subventii in vederea achizitionarii de instalatii de incalzire care utilizeaza energie regenerabila nu se regaseste pe vreuna dintre listele beneficiarilor declarati eligibili de catre Agentia Fondului de Mediu (AFM), a anuntat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Aurica Grec, directorul Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Salaj. Pana in prezent, AFM a publicat numele a aproape 1.900 de norocosi care vor beneficia de astfel de subventii.

Rolul nostru in acest program este de a prelua, inregistra si verifica dosarele, in timp ce AFM se ocupa de evaluarea lor. Din cate se pare, Salajul nu a fost, inca, evaluat, dar avem semnale ca ii va veni randul cat de curand. Asteptam si noi in fiecare zi sa vedem in ce masura sunt eligibile dosarele. Speram sa ni se aloce intreaga suma, a mai spus Grec.

Potrivit spuselor sale, cei aproape 1,26 milioane de lei alocati Salajului pentru Casa Verde au fost epuizati inca din prima luna de derulare a programului, motiv pentru care oficialii institutiei au intocmit si o lista de asteptare. La nivelul APM Salaj au fost depuse 256 de dosare, dintre care 210 se incadreaza in bugetul alocat judetului de catre Ministerul Mediului. Ceilalti se afla pe o lista de asteptare, in eventualitatea in care fondurile vor fi suplimentate ori daca vreunul dintre cele 210 dosare nu va fi declarat eligibil, a precizat oficialul Agentiei salajene.

Mai mult de jumatate dintre solicitantii de subventii sunt din Zalau, circa 16 la suta, din Crasna, iar diferenta, din alte localitati. 225 de salajeni cer fonduri pentru a-si monta panouri solare, 30 vor sa-si achizitioneze centrale termice pe baza de peleti, brichete ori rumegus, in timp ce subventia pentru pompele de caldura a trezit interesul unei singure persoane.

Prin programul Casa Verde, persoanele care vor sa-si inlocuiasca sistemele traditionale de incalzire cu unele ecologice pot primi de la stat subventii de maxim 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de caldura si cel mult 6.000 de lei pentru achizitia panourilor solare si a centralelor cu peleti si rumegus. Solicitantii fondurilor ajung in posesia banilor doar dupa ce finalizeaza lucrarea si depun factura aferenta.

Leave a Comment