Viitoarele mame din Şimleu învaţă gratuit cum să se pregătească pentru naşterea copilului

După Zalău, Şcoala Mamei se lansează şi în Şimleu Silvaniei. Astfel, cu sprijinul Asociaţiei Samas, începând din această lună, gravidele şi partenerii lor de viaţă din zona Şimleului sunt aşteptaţi să ia parte la cursurile ce vor fi organizate la Spitalul Orăşenesc „Prof. dr. Ioan Puşcaş”, pentru a fi cât mai bine pregătiţi pentru venirea pe lume a bebeluşului lor.
Cursurile sunt gratuite şi vor fi susţinute de către doi educatori perinatali Samas, Mariana Olariu, de la Secţia Pediatrie a spitalului orăşenesc, şi Monica Zoikaş, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. După cum ne-a declarat cea dintâi, cursul va dura 90 de minute şi le va ajuta pe viitoarele mame să înţeleagă mai bine procesul naşterii şi ce se întâmplă după ce bebeluşul vine pe lume.
Evenimentul de lansare a Şcolii Mamei Samas Şimleu va avea loc marţi, 14 martie, la ora 13, în sala de şedinţe a unităţii medicale, prilej cu care medici şi educatori perinatali vor vorbi despre acest proiect şi despre ce beneficii vor avea graviduţele şi viitorii tătici prezenţi.
„Va fi un curs despre evoluţia sarcinii şi modificările pe care le suferă organismul femeii în această perioadă, despre importanţa alimentaţiei în sarcină, procesul naşterii, alăptare sau îngrijirea nou-născutului”, susţine Mariana Olariu, adăugând că viitorii tătici care parcurg cursul de puericultură vor primi o dimplomă care le dă dreptul la zece zile libere după naşterea copilului.
La Spitalul „Prof. dr. Ioan Puşcaş” se nasc lunar 12-15 copii.
Asociaţia Samas este o organizaţie nonprofit, ce a dezvoltat prima reţea naţională de educatori perinatali (asistenţi medicali şi moaşe), specializaţi în educaţia prenatală şi postnatală, în nutriţia mamei şi a copilului. Aceştia oferă îndrumare mamelor, în adoptarea unor decizii pertinente în ceea ce priveşte îngrijirea şi nutriţia lor şi a copiilor, de la concepţie, până la împlinirea vârstei de trei ani.

3 Thoughts to “Viitoarele mame din Şimleu învaţă gratuit cum să se pregătească pentru naşterea copilului”

  1. Anonim

    trebuie sa fii nebuna sa nasti la Simleu. orice acticvitate medicala din Simleu ar trebui inchisa, cladirile demolate sau arse. si reluat totul de la capat. fara infectii intra spitalicesti, fara spaga, fara personalul de acum. Atunci poate…

  2. Anonim

    Zici că sunt psihopata, problema nu e la mine. Problema e la spitalul di Șimleu! Din păcate am dreptate

Leave a Comment