Spitalele şi farmaciile la care poţi apela în caz de urgenţă, în minivacanţa de Rusalii

Cele patru unităţi spitaliceşti din judeţ vor lucra în regim de gardă în minicavanţa de Rusalii, excepţie făcând ziua de vineri, 2 iunie, când acestea vor avea activitate normală, au transmis reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj.
Potrivit sursei citate, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău în zilele de 1, 3, 4 şi 5 iunie, vor exista 17 lunii de gardă, care includ radiologie şi laborator, precum şi două linii de gardă de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe. La Spitalul Orăşenesc „Prof. dr. Ioan Puşcaş” Şimleu Silvaniei, în zilele menţionate vor fi trei linii de gardă (specialitate medicală, chirurgie şi pediatrie), în timp ce la Spitalul Orăşenesc Jibou şi la Spitalul de Boli Cronice Crasna, va fi asigurată câte o singură linie de gardă (specialitatea medicală).
Ambulatoriile de specialitate vor avea program normal în toate spitalele vineri, 2 iunie, la fel ca şi medicii de familie. Continuitatea asistenţei medicale primare va fi asigurată prin cele patru centre de permanenţă de la Zalău, Crasna, Hida şi Cehu Silvaniei.
În ceea ce priveşte programul farmaciilor, în 1 iunie vor fi deschise Diana Cehu Silvaniei (9-13), Farmalex Jibou (9-13), Farmatris Şimleu (8-14), Hipocrate Cehu (8-13), Paeonia Jibou (9-13), Panaceea Jibou (8-20), Salvofarm Zalău (permanent), Iris 1 Zalău (9-15), Sensiblu 1 Zalău (9-17), Sensiblu Kaufland (8-21), Perla Zalău (8-16), Gedeon Richter (9-15), Stejeran Zalău (8-15), Belladonna (8.30-16-30), Artrix Şărmăşag (8-16), Ducfarm Zalău 1 şi 2 (8-21), Capsella (9-17), Punkt 4 şi 5 (9-17), Punkt 6 (9-19), Hypericum (8.30-20), Mystral (9-15), Abies Alba Zalău (9-19), Abies Alba Şărmăşag (8-18), Prima Farm Zalău (8-16), Dona Zalău 87, 165 şi 348 (8-18).
În 4 iunie, vor avea program de lucru Farmalex Jibou (9-13), Paeonia Jibou (9-13), Panaceea Jibou (9-13), Salvofarm Zalău (permanent), Sensiblu Kaufland Zalău (8-19), Ducfarm Zalău 1 şi 2 (8-16), Punkt 5 şi 6 (9-14). În 5 iunie, vor fi deschise Diana Cehu Silvaniei (9-13), Farmalex Jibou (8-16), Farmatris Şimleu (8-14), Hipocrate Cehu (8-13), Paeonia Jibou (9-13), Panaceea Jibou (8-20), Salvofarm Zalău (permanent), Iris 3 Zalău (9-15), Sensiblu 1 Zalău (9-17), Sensiblu Kaufland (8-21), Perla Zalău (8-16), Gedeon Richter (9-15), Stejeran Zalău (8-15), Ducfarm Zalău 1 şi 2 (8-18), Punkt 4 şi 5 (9-17), Punkt 6 (9-19), Abies Alba Zalău (9-19), Abies Alba Şărmăşag (8-18), Prima Farm Zalău (8-16), Dona Zalău 87 (8-16), Dona 165 şi 348 Zalău (8-16).
Asistenţa de urgenţă stomatologică se va asigura prin trei cabinetele cu activitate permanentă: dr. Corin Penciuc (0723633819), dr. Luminiţa Maja (0743157308) şi dr. Adela Bărburaş (0743126879) şi la solicitare telefonică la celelalte cabinete de medicină dentară.
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj va funcţiona la Zalău cu şase echipaje pe zi, din care unul cu medic şi două cu ambulanţe de transport, şi câte două-trei echipaje la substaţii. La nevoie, numărul echipajelor poate fi suplimentat.

Alte articole

Leave a Comment