O nouă criză de sânge. Sălăjenii sunt îndemnaţi să doneze

„Nu avem sânge!!!! Rugăm donatorii de sânge cu grupa sanguină AII Pozitiv, să vină la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Zalău, să doneze sânge”, este mesajul cadrelor medicale de la Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj, instituție care anunță că este mare nevoie de sânge în această perioadă.

De sânge este nevoie atât în spitalele sălăjene, dar şi în unităţi medicale din alte judeţe. Potrivit reprezentanţilor Centrului de Transfuzie Sanguină Sălaj, din cei 450 ml de sânge donat, 30 ml sunt trimiși la laborator si testați pentru detectarea unor boli cu transmitere prin sânge precum hepatitele B și C, HIV, sifilis. Odată ce proba este declarată eligilibilă, restul de 420 ml este înregistrat într-o bază de date și intră în circuitul de procesare. Din sângele donat se separă prin centrifugare trei elemente din care se pot salva viețile a trei pacienți: Celulele roșii (hematiile) – folosite în special la pacienții din sălile de operație și reanimare (pot fi păstrate la rece pentru maxim 42 de zile); Trombocitele- de ajutor bolnavilor de cancer și leucemie (trebuie folosite în maxim 5 zile de la donare); Plasma- în tratamentele accidentaților și bolnavilor cu arsuri (este în general înghețată și se folosește pe parcursul unui an). Conform unităţii medicale sălăjene, după ce sângele a fost separat în elemente, ele sunt stocate la rece în compartimentul de distribuție al Centrului de Transfuzie, gata de a fi eliberate la cererea spitalelor.

Leave a Comment