Mustul, licoarea-elixir care ne întărește imunitatea

Mustul, una dintre cele mai apreciate și gustoase băuturi din sezonul toamnei, reprezintă, dincolo de gustul delicios și aroma inconfundabilă, o adevărată sursă de nutrienți, minerale și antioxidanți cu care ne putem “blinda” organismul în pragul anotimpului rece. Sistemul imunitar este principalul beneficiar al proprietăților acestei băuturi  de care ne putem bucura în această perioadă. Una dintre substanțele oferite de must este vitamina C, cu un rol deosebit de important important în menținerea sitemului imunitar puternic. Pentru complexul vitaminic B, vitamina A, vitamina D, resveratrol – un antioxidant care, în coaja și sâmburii strugurilor se gasește în cea mai mare cantitate, cu un conținut intens nutritiv, mustul este considerat un amalgam de antioxidanți de primă clasă ce este capabil să țină celulele canceroase la distanță.  Este o licoare delicioasă ce se consumă imediat sau în interval de două, maximum trei zile, după zdrobirea strugurilor. Cu cât mai repede este consumat, din momentul preparării, cu atât proprietățile lui sunt mai puternice. Mustul oferă un efect revigorant organismului și ajută la o detoxifierea rapidă și ușoară atât timp cât nu adaugi zahăr la prepararea lui. Mustul reprezintă o alegere inspirată și atunci când vrei să scapi de câteva kilograme bune. Efectul său depurativ și diuretic intens este responsabil pentru acest lucru, cura cu must ajutându-ne să ne curățăm organismul și să reducem din greutatea corporală fără să pierdem mineralele și vitaminele așa cum se întâmplă în clasicele și istovitoarele cure de slăbire. Cantitatea sa mare de antioxidanți și polifenoli joacă un rol esențial în menținerea sănătății celulelor și întârzie procesul de îmbătrânire prematură a organismului. Mustul este și unul dintre secretele folosite în saloanele de cosmetică pentru a oferi strălucire și elasticitate pielii, fiind de un real ajutor în cazul recuperării tegumentului în urma cicatricilor, a rănilor ce întârzie să se închidă. Efectul tonic pe care îl are asupra pielii îl clasează în topul celor mai bun tratamente naturiste pentru frumusețea corpului. Nu trebuie pierdut din vedere un lucru foarte important, acela că mustul, indiferent de culoare sau de soiul strugurilor din care a fost preparat, trebuie consumat cu moderație în absolut toate situațiile, dar mai ales cu precauție, în unele cazuri. Chiar dacă gustul său dulceag te îndeamnă să vrei mai mult, ține cont de faptul că poate să se transforme din leac foarte ușor într-un pericol pentru sănătate, din cauza conținutului mare de tanini pe care îl are, această substanță fiind foarte puternică și putând să irite mucoasa intestinală. Mustul conține și o cantitate mare de zaharuri. Acesta este motivul pentru care este recomandată consumarea lui înainte de a începe să fermenteze, în interval de 1-2 zile din momentul  preparării, mustul fiind ținut la frigider. Cei care au afecțiuni hepatice grave sau probleme la nivelul colonului trebuie să evite consumul de must. Consumul este indicat înainte de masă, nu mai mult de două pahare. Mustul va mări rezerva de glicogen din ficat și va ajuta la o mai bună funcționare a acestuia. Conținutul de săruri de fosfor ridicat din must îl transformă într-un aliat al activității intelectuale, dar și în afecțiuni precum tulburări alimentare, respiratorii, anemie și astenie. Singurul lucru de care trebuie să ținem cont pentru a ne putea bucura pe deplin de beneficiile acestui adevărat elixir este să îl consumăm de fiecare dată în cantități moderate.

 

 

 

Alte articole

Leave a Comment