Medicii de familie protestează față de birocrația din sistemul de sănătate

Reprezentanţii Societăţii Naționale pentru Medicina de Familie (SNMF) vor protesta miercuri, 15 noiembrie, în fața Guvernului, față de situația actuală a sistemul de sănătate, în special față de problema birocratizării, dar și față de lipsa posibilității de a elibera anumite rețete, astfel încât bolnavii să nu mai fie nevoiți să alerge de la un medic specialist la altul.
Protestul din fața Guvernului va începe la ora 11, pentru ca la ora 12, cadrele medicale să își reînnoiască jurământul de medici. În urmă cu două săptămâni, sute de medici de familie au pichetat sediile caselor județene de asigurări de sănătate, din toată țară, unde au și depus un memoriu prin care aduc la cunoștință propriile revendicări. În timp ce colegii lor din alte judeţe şi-au strigat nemulţumirile în stradă, medicii din Sălaj au preferat o abordare paşnică, rezumându-se la a depune un memoriu la conducerea CAS.

Medicii de familie au format coaliția „Solidari pentru Sănătate”, împreună cu nouă organizații nonguvernamentale de pacienți, prin care vor să atragă atenția aupra problemelor cu care se confruntă această ramură a medicinii.

„Membrii coaliției noastre cer crearea unui echilibru în finanțarea sistemului public de sănătate, prin alocarea a minimum 10 la sută din FNUASS total pentru asistența medicală primară, față de 5,8 la sută în prezent, conform recomandărilor tuturor instituțiilor internaționale. Dorim crearea mediului propice unei relații funcționale medic – familie – comunitate pentru îmbunătățirea sănătății cetățenilor României, prin debirocratizarea sistemului și neîngrădirea ariei de competențe ale medicului de familie în relația cu pacientul său și în acord cu pregătirea și realitatea medicală a secolului XXI și cerem recunoașterea importanței muncii medicului de familie în sistemul public de sănătate și respectarea drepturilor constituționale ale medicilor și pacienților”, au explicat reprezentanții coaliției „Solidari pentru Sănătate”.
La nivel național, există, în acest moment, 11.000 de medici de familie și aproximativ 9.500 de cabinete de medicină de familie.

Leave a Comment