În Sălaj, opt absolvenţi de medicină au trecut concursul de rezidenţiat

 

Absolvenţii Facultăţilor de Medicină, care au susţinut concursul de rezidenţiat organizat în 2 decembrie, la nivel naţional, au aflat rezultatele, peste 80 la sută dintre ei reuşind să treacă examenul. Pentru Sălaj, au obţinut punctaje de trecere doar opt din cei 11 candidaţi înscrişi. Astfel, la Medicină, au luat note care le-au asigurat trecerea examenului Silvia Balint, Iosif Balint, Aliz Breda, Cătălina Groza şi Călin Todoran, la Medicină dentară au promovat concursul Ovidiu Cosma şi Maria Dumitraş, în timp ce Morent Julia a obţinut punctaj de trecere la specializarea Farmacie.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaş, a declarat că toţi aceştia trebuie să se prezinte în centrul universitar Cluj, unde au susţinut şi examenul, pentru a alege locurile, posturile şi centrele de pregătire, aceste date urmând să fie comunicate ulterior instituţiei sălăjene.

La nivel naţional, pentru cele 3.778 de locuri şi posturi scoase la concursul de rezidenţiat din această iarnă s-au înscris circa 5.400 de absolvenţi de medicină.

2 Thoughts to “În Sălaj, opt absolvenţi de medicină au trecut concursul de rezidenţiat”

  1. alt anonim

    Bucurie si condoleante in perimetrul dr. Balint: se bucura sotia ca scapa de amantele sotului, iar amantele acestuia il jelesc pentru prestatiile prompte din timpul serviciului de garda, cand salvarea astepta ejacularea. Se pregatesc curvele Clujului. Succes, amice!

Leave a Comment