În doar șapte zile, peste 600 de pacienți au fost tratați la UPU

Sute de pacienți au luat cu asalt Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Sălaj în doar o săptămână, în perioada 11-17 septembrie, pentru a solicita sprijin medical de specialitate în diferite afecțiuni. Conform informațiilor furnizate de reprezentanții celei mai mari unități spitalicești din județ, din totalul celor 661 de pacienți care au trecut pragul UPU, 393 au fost internați pentru tratament și investigații medicale suplimentare în diferite secții ale spitalului. Cei mai mulți pacienți care au solicitat sprijin medical au fost cu: plăgi, fracturi, traumatisme, entorse și contuzii – 172 de cazuri; travaliu declanșat – 51 de cazuri; hipertensiune arterială – 49 de cazuri; colică abdominală – 24 de cazuri; gastrită, gastroduodenită, enterocolită, gastro-enterocolită – 19 de cazuri; politraumatism prin accident rutier  – cinci cazuri; mușcături de căpușe – patru cazuri; mușcături de câine – trei cazuri; înțepături de albină – două cazuri și înțepături de viespe un caz. Comparativ cu penultima raportare, numărul pacienţilor care au ajuns la UPU pentru a solicita sprijin medical a crescut cu 34 de cazuri de la 627 la 661.

Leave a Comment