Fracturile şi entorsele i-au trimis pe sălăjeni la Urgenţă

Medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au tratat, în weekend-ul trecut, 292 de persoane, cu 26 mai puţine decât în urmă cu o săptămână. Doar un sfert dintre cazuri au necesitat internarea, susţin reprezentanţii celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ.
Potrivit sursei citate, 78 dintre pacienţii ajunşi la UPU au solicitat sprijin medical în urma unor plăgi, fracturi, traumatisme, entorse ori contuzii suferite, numărul lor fiind în creştere cu 12 faţă de situaţia înregistrată la sfârşitul săptămânii precedente. Alţi 16 sălăjeni au avut hipertensiunea arterială, 13 s-au plâns de probleme cauzate de gastrită, gastroduodenită, enterocolită ori gastroenterocolită, iar nouă paciente au devenit mămici după ce le-a fost declanşat travaliul.
În weekend-ul ce s-a încheiat, cinci persoane au fost transportate la UPU după ce au fost implicate în accidente rutiere, iar alte cinci au fost tratate după ce au fost victime ale unor agresiuni.

One Thought to “Fracturile şi entorsele i-au trimis pe sălăjeni la Urgenţă”

  1. Neuronul gingas

    cand va scrie presa locala ca in spitalul zalau se fac operatii de neurochirurgie: cap, creier si coloana vertebrala? Evenimentul inaugural a trecut neobservat de purtatoarea de cuvant a spitalului sau dna directoare medicala nu a inteles exact termenul de neurochirurgie? ca nu stie diferenta dintre sangerarea pulmonara si cea gastrica este deja un fapt notoriu. dar…este directoare! si il inlocuieste pe marele perdant al legislatiei, dr. Majdik vasile, retras acum sef de sectie. Sa ramana tot sef. Si dr. Tot a murit sef, asa ca aviz amatorilor…!

Leave a Comment