Covid-19 în Sălaj: 40 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Alte 40 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în județul Sălaj în ultimele 24 de ore. Până în prezent de la începutul pandemiei în județ au fost raportate 8030 de cazuri, iar rata de infectare a ajuns la 1,76.

2.830 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 28 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 801.994 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 740.352 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.830 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

63 de decese la nivel național 

Până astăzi, 20.350 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 27 februarie, ora 10– 28 februarie, ora 10 au fost raportate 63 de decese (33 de bărbați și 30 de femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Bihor, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Satu Mare, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și București. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 ani, opt decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 de ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.

Leave a Comment