Covid-19 în Sălaj: 24 de noi infectări

Alte 24 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în județul Sălaj în ultimele 24 de ore. Până în prezent de la începutul pandemiei în județ au fost raportate 10281 de cazuri, iar rata de infectare a ajuns la 2.45.

 3.852 de cazuri noi la nivel național

Până astăzi, 15 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.020.301 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus . 925.395 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.852 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

195 de decese în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 25.800 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 14 aprilie, ora 10  – 15 aprilie, ora 10 au fost raportate 195 de decese (109 debărbați și 86 de femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, zece decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, 70 de decese la categoria de vârstă 70-79 de ani și 49 de decese la categoria de peste 80 de ani. 183 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, opt pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru patru pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.050. Dintre acestea, 1.518 sunt internate la ATI.

Leave a Comment