Alţi patru sălăjeni au fost diagnosticaţi cu rujeolă

Un număr de 16 noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în opt judeţe în perioada 8-12 octombrie, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, publicate vineri pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Dintre acestea, patru sunt în judeţul Sălaj. Este vorba despre un bebeluş nevaccinat, de doi copii de 3, respectiv 5 ani, vaccinaţi incomplet, şi de un adult de 35 de ani, despre care nu există informaţii dacă ar fi fost imunizat sau nu împotriva acestei boli.

„Trei dintre pacienţi sunt din mediul rural, iar unul din urban. Toţi au fost externaţi din spital”, ne-a declarat Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj.
Numărul cazurilor de rujeolă confirmate în judeţ ajunge, astfel, la şapte, în timp ce la nivel naţional este de 15.395, din care 59 de decese.
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Potrivit medicilor, din patru persoane care fac rujeolă una are nevoie de spitalizare. Pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.

Alte articole

Leave a Comment