Patru ani fără unul dintre cei mai reputați medici sălăjeni

S-au împlinit, zilele trecute, patru ani de la trecerea în neființă a uneia dintre cele mai mari personalități din lumea medicală românească, doctorul Ioan Pușcaș. După ce şi-a dedicat întreaga viaţa carierei şi a adus cinste judeţului Sălaj, doctorul care l-a tratat inclusiv pe Fidel Castro a plecat spre cele veșnice, într-un început de primăvară, în 4 aprilie 2015. Vestea dispariției sale s-a abătut, atunci, ca un trăznet în oraşul de sub Măgură – Şimleu Silvaniei lăsând tristeţe în sufletele celor care i-au apreciat activitatea. În urma lui au rămas o mulţime de realizări, inclusiv un spital care-i poartă astăzi numele – „Spitalul Doctor Ioan Puşcaş” din Șimleu.
Profesorul universitar doctor Ioan Puşcaş s-a născut în 10 iulie 1932 în localitatea martir Treznea – fiind chiar unul dintre supravieţuitorii masacrului hortist petrecut acolo în anul 1940. A absolvit Facultatea de Medicină la Timişoara în anul 1958. Imediat după terminarea cursurilor universitare, în perioada 1958-1962, a fost medic de circumscripţie în comuna Plopiş, fostă Regiunea Crişana, apoi medic secundar la Spitalul Judeţean Oradea, medic specialist boli interne la Spitalul orăşenesc Şimleu Silvaniei, medic primar boli interne la Spitalul orăşenesc din Şimleu – medic şef de secţie boli interne la Spitalul orăşenesc din Şimleu Silvaniei. În anul 1975 a contribuit la introducerea endoscopiei digestive optice la spitalului din Şimleu Silvaniei, iar zece ani mai târziu aduce din nou numele Sălajului alături de numele celor mai importante locuri din ţară, prin introducerea video-endoscopiei electronice – pentru prima dată în ţară la Şimleu Silvaniei.

Din anul 1996 şi până în anul 2004 a fost prorector al Universităţii din Oradea, responsabil cu cercetarea ştiinţifică, perioadă în care a ocupat şi funcţia de profesor de medicină internă şi gastroenterologie la Facultatea de Medicină din cadrul aceleiaşi universităţi. De-a lungul carierei sale a obţinut multe titluri şi distincţii, printre care amintim: Membru al Asociaţiei Balcanice de Medicină, Visiting-Professor al Universităţii de Medicină „Hypocrate” din Atena, Membru activ al Academiei de Ştiinte din New York, Membru al Societăţii Panamericane de Gastroenterologie, Membru al Societăţii Argentiniene de Gastroenterologie, Membru al Societătţii Mexicane de Gastroeneterologie, Membru al Societăţii Americane de Gastroenterologie, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
A primit 42 de brevete de invenţie, a obţinut două medalii de aur pentru descoperiri medicale şi a publicat peste 600 de lucrări ştiinţifice şi peste 100 de descoperiri medicale. A fost nominalizat „Om al anului” de repetate ori de către Institutul Biografic din Cambrige.
Tot renumitul profesor a fost autorul monumentelor de la Ip şi Treznea ridicate în memoria românilor masacraţi în septembrie 1940 cu ocazia ocupării Ardealului de Nord.Cea mai mare realizare a medicului şimleuan rămâne „Ulcosilvanilul” – primul preparat care vindeca ulcerul în totalitate. Se întâmpla în anul 1965, la Spitalul orăşenesc din Şimleu Silvaniei.

Doctorul Ioan Puşcaş își doarme somnul de veci în locul în care s-a și născut, la Treznea, iar amintirea lui este și va rămâne vie în memoria, dar mai ales în sufletele celor care l-au cunoscut, ca om ori ca profesionist, de-a lungul vieții.

 

 

 

 

Alte articole

3 Thoughts to “Patru ani fără unul dintre cei mai reputați medici sălăjeni”

  1. Anonim

    Legenda spune că l-ar fi trata pe Raul Castro, nu pe Fidel Castro.

  2. Anonim

    Ei, din 4 aprilie a trecut o săptămână bună… Dar mai bine mai târziu decât niciodată… Într-adevăr, dr. Ioan Puşcaş este o personalitate care nu trebuie uitată.

  3. Diana

    Celelalte publicatii l-au uitat. Cei de la Magazin Salajean insa nu, iar acest lucru si numai acesta, le face cinste. Multumim. ❤

Leave a Comment