Cadillac și visul american de pe drumurile Sălajului

Am văzut-o  în filmele care rulau la „Libertatea” și „Scala” înainte de 1990, este mare, este bătrână, dar impune respect. Bea cât vrea, cum vrea, toarce blând, iar senzațiile pe care i le oferă celui care o conduce sunt greu de exprimat în cuvinte. Unii spun că este o monstruozitate, iar alții se minunează de fiecare dată când apare la orizont, la Perla, Astralis sau în zona centrală a orașului. Dimensiunile sale sunt impresionante, iar pentru noi, europenii, reprezintă și acum o piesă ieșită din tipare.

Este lungă de 5,5 metri, iar eu am văzut-o prima oară în acest an, la un eveniment organizat în Zalău de pasionații de mașini vechi, clasice. Mi-a atras atenția culoarea sa, un crem neobișnuit, dar și dimensiunea caroseriei. Am cerut permisiunea să îi deschid ușa. În interior s-a afișat parcă o parte dintr-o altfel de lume, acolo unde americanul conduce lejer pe drumurile drepte, late, în mijlocul pustietății. L-am salutat pe proprietar și l-am rugat să îmi povestească despre mașină, despre minunăția asta pe patru roți. Ioan deține mașina asta de ceva vreme. A cumpărat-o de la un alt român stabilit în Statele Unite ale Americii. Așa a ajuns mașina în România și s-a oprit în Sălaj, la noi.

„Este lungă, are 5,5 metri. Este Cadillac Coupe DeVille, model fabricat în 1983. Eu sunt din Zalău și am cumpărat mașina din București. Are motor V8 cu o capacitate de 4.1 litri, benzină. Mașina are toate componentele originale și funcționale. Vedeți, scaunele sunt ca niște fotolii, sunt confecționate din piele, iar transmisia este automată. Este o mașină foarte spațioasă, iar dotările sunt impresionante.  Este fabricată în 1983, dar are pilot automat, geamuri electrice, aer condiționat, servodirecție, închidere centralizată, chiar și volanul este reglabil. Multe mașini din zilele noastre nu au toate aceste dotări.  Consumul chiar nu contează la o asemenea mașină”, mi-a spus Ioan, proprietarul.

Mașinile vechi, o boală grea și costisitoare

L-am rugat pe Ioan să pornească mașina americană. A pornit la sfert. Mi-au atras atenția elementele cromate, grila radiatorului, masca din față, bara de protecție, capacele roților. Toate sunt cromate, strălucesc, iar sunetul motorului este unul care te duce cu gândul la puterea americană. Am privit mașina minute în șir, parcă eram vițelul la poarta nouă. Nu mi-a venit să cred că o mașină din 1983 are dotări pe care mulți români nu le au nici pe mașinile fabricate după anul 2000. Mă așez pe scaunul din față, pe locul pasagerului. Stai, nu sunt scaune, e un fel de banchetă pe care pot sta trei persoane.

Spațiul de la interior îmi lasă impresia că este o mașină foarte confortabilă. Nici nu vreau să mă gândesc la ce consum afișează. Are un fel de comutator pentru pozițiile de condus, o manetă situată în apropierea volanului. Totul e mare la această mașină, inclusiv anvelopele. Îl rog pe Ioan să îmi arate portbagajul. E imens, dublu față de cel al unei mașini obișnuite. Ioan mă asigură că este o mașină care se conduce foarte ușor. Sunt sigur de asta, e clar că se conduce ușor, dar nu și pe străduțele din Brădet sau Stadion. Sufăr și eu de veșnica boală a românului obsedat de tabla Daciei sale. Mă aplec și arunc o privire sub mașină. Nu pare ruginită. Se apropie un bătrânel. „O dat-o cu ulei și vaselină, de aia nu o ruginit”, spune bărbatul. Mă înfundă râsul. Râd, dar mă opresc. Îmi aduc aminte că și tata făcea la fel cu bătrâna lui Dacie. Și a rezistat, dar numai tata știe cât a sudat pe sub ea. „Vă gândiți că se conduce greu. Nu. Virează foarte mult, iar asta îi permite să ruleze ușor și în curbe strânse, pe străduțele mici, mai înguste”, îmi explică Ioan. Sunt surprins. Mașina asta are și un fel de calculator de bord ce îi permite șoferului să vizualizeze niște informații importante despre consum, distanța parcursă, starea anumitor elemente ale mașinii. Nu l-am întrebat pe Ioan de ce a cumpărat ditamai mașina, dar e clar că este îndrăgostit de ea. I-am mulțumit proprietarului și am plecat. M-am trezit lângă Dacia. Sunt fericit, e Dacia mea.

Retromobil Sălaj sau nebunii faini din Zalău

Doar în acest an am aflat de oamenii faini care alcătuiesc Retromobil Sălaj, un grup de pasionați în adevăratul sens al cuvântului. Sunt destul de mulți. Oamenii aceștia chiar își iubesc mașinile vechi, unele mai vechi de 40 de ani. Iubitele lor pe patru roți sunt Dacia 1300, Mercedes „Cobra”, BMW „Ursuleț”, Skoda și multe alte frumuseți care nu mai sunt de mult la prima tinerețe, sunt bătrâne, dar frumoase.

Leave a Comment