Brazi mai scumpi în acest an

Între 90 și 500 de lei costă brazii vânduți în această perioadă în municipiul Zalău. Pomi mai ieftini sunt puși în vânzare de ocoalele silvice din subordinea Direcției Silvice Sălaj, dar și de operatori privați din mai multe comune sălăjene. Prețul diferă în funcție de specie și înălțime.
„Prețul este fix. S-au scumpit față de anul trecut, i-au scumpit furnizorii. Adaosul nostru este unul care să ne acopere cheltuielile, chiria pentru spațiu. Nu știu dacă vom putea vorbi acum de un profit care să ne convină. Nici anul trecut nu am vândut foarte bine. Sunt care cumpără și cu 350, dar sunt puțini. Brazii cu o sută de lei merg cel mai bine la vânzare”, ne-a declarat unul dintre comercianții de brazi din Dumbrava Nord.

Brazi mai ieftini la magazin

O concurență puternică vine și în acest an de la magazinele care au la vânzare pomi de Crăciun și brazi din material plastic. În ofertă se regăsesc și brazii la ghiveci, prețurile oscilând între 50 și 350 de lei. Ofertele pentru brazi la ghiveci vin în acest an și de la producători din Sălaj, prețurile fiind stabilite în funcție de cantitate și specie.

Leave a Comment