Au crescut amenzile la “Legea ambroziei”

Nivelul amenzilor minime pentru persoanele fizice sau firmele care nu iau măsuri pentru evitarea instalării şi răspândirii ambroziei şi eliminarea prezenţei acesteia pe terenurile intravilane sau extravilane s-au majorat de sâmbătă, conform celei mai recente legi publicată în Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea 129/2020 pentru modificarea Legii nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei. Legea 129/2020 prevede sancţionarea cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice pentru nerespectarea regulilor privind combaterea ambroziei. Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole, conform noilor modificări. Nivelul minim al amenzilor pentru persoanele fizice a crescut de la 750 de lei la 1.000 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice, nivelul minim al amenzii s-a dublat, ajungând în prezent la 10.000 de lei.

Alte articole

Leave a Comment