Statul ajută antreprenorul de la sat cu 27.000 de euro

Antreprenorii vor putea obţine, în acest an, finanţări nerambursabile de la stat de până la 125.000 de lei (aproximativ 27.700 de euro), pentru mici afaceri deschise la sate, în cadrul noului Program pentru firmele mici şi mijlocii din mediul rural, potrivit proiectului procedurii de implementare a acestuia, scos în aceste zile spre dezbatere publică. Proiectele pot fi finanţate în cadrul noului Program pentru firmele mici şi mijlocii din mediul rural, potrivit proiectului procedurii de implementare a acestuia, afişat în aceste zile pentru dezbatere publică.Programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) în mediul rural, gestionat de Directia Politici Antreprenoriale dn subordinea Ministerului Economiei, porneşte cu un buget total de 25.900.000 lei, pentru anul 2016. Cu aceşti bani asiguraţi integral din bugetul de stat, Executivul vrea să ajute peste 200 de antreprenori care vor să îşi înfiinţeze o afacere în mediul rural. Cei aproximativ 27.700 de euro (la cursul actual), reprezintă maximum 90 la sută din investiţia pe care trebuie să o realizeze societatea ce solicită banii, în cadrul programului de sprijin. Restul de minimum 10 la sută din investiţie trebuie asigurat de antreprenor, ca şi contribuţie proprie. Este deja stabilită şi data în care linia de finanţare prin care românii vor putea primi ajutor de stat de până la 125.000 de lei pentru a-şi dezvolta mici afaceri la sate, ca persoane fizice autorizate (PFA), societăţi cu raspundere limitată (SRL) sau alte forme juridice. Aşadar, începând din data de 20 iulie 2016 ora 10.00, va fi activă aplicaţia de înscriere a planurilor de afaceri în cadrul Programului naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMM în mediul rural, la un link se se va deschide pe aplicaţia va fi activă până în data de 29 iulie 2017. Iniţial, în forma scoasă în dezbatere publică, se arăta că firmele trebuie să aibă cel mult 5 ani vechime. Ulterior, s-a eliminat plafonul superior de cinci ani, dar s-a inrodus un prag de trei ani vechime. Aceasta înseamă că firma solicitantă trebuie să aibă minimum trei ani de la data obţinerii condului CAEN a activităţii pentru care cere finanţarea.

One Thought to “Statul ajută antreprenorul de la sat cu 27.000 de euro”

  1. Anonim

    ha,ha,ha parca ne spunea Geoana, iar Iliescu la facut prostalau!
    Se pare ca Geoana a stiut ce spune!
    Chiar si ,,chioru” radea, plus acolitii lui!
    Geoana a fost mai modest, vorbea de 25000 de euro!

Leave a Comment