Pescuitul în perioada de prohibiție vă “arde” la buzunar!

Jandarmii sălăjeni au efectuat mai multe controale în zona apelor din județ, pentru depistarea pescarilor care încalcă legea. Astfel, zilele trecute, în zona bălții minei Șărmășag, trei bărbați au fost sancționați contravențional pentru pescuit fără permis, iar altul pentru că a pescuit în perioada de prohibiție. Cuantumul total al amenzilor aplicate a fost de 900 de lei. Informăm cititorii că perioada de prohibiție la speciile șalău și biban a început în 20 martie și va dura până în 7 iunie inclusiv, iar prohibiția generală a pescuitului, pentru toate speciile, va începe în 9 aprilie și va dura 60 de zile, până în 7 iunie inclusiv.

Leave a Comment