Fermierii sălăjeni iau credite cu adeverinţe de la APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj acordă adeverinţe fermierilor care vor să ia credite pentru desfăşurarea activităţii. Împrumuturile pot atinge 90 la sută din valoarea subvenţiilor primite de la stat şi sunt acordate până la efectuarea plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit prevederilor legale.

Creditele pot fi luate de la băncile care au încheiat convenţii cu APIA. Astfel, la solicitarea scrisă a fermierului, Centrul Judeţean al instituţiei eliberează o adeverinţă de înregistrare a fermierului. Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri garantează 80 la sută din valoarea împrumuturilor acordate de bancă. Cuantumul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia ovine/caprine este de 40,8 lei/cap animal, iar la specia bovine este de 500 lei/cap animal.

Până în acest moment, APIA Sălaj a eliberat 357 de adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare, din care 215 pentru crescătorii de caprine şi ovine şi 142 pentru crescătorii de bovine. Lor li se adaugă 10 mari fermieri (deţin suprafeţe de peste 50.000 de hectare), care au avut nevoie de astfel de adeverinţe pentru a se împrumuta în bănci.

În momentul în care se face plata subvenţiilor, APIA va vira băncilor contravaloarea creditelor acordate, diferenţa urmând să intre în conturile fermierilor.

Leave a Comment