Un zălăuan visează la titlul de MasterChef

În urmă cu aproape patru ani a intrat pentru prima dată într-o bucătărie pentru a-şi pregăti ceva de mâncare. Acum, participă la MasterChef România şi visează la marele premiu pus la bătaie în cel de-al doilea sezon al showului.
Zălăuanul Alin Gabriel Pop este absolvent al Facultăţii de Inginerie TCM Baia Mare, are doar 24 de ani şi s-a înscris, alături de peste 2.000 de pasionaţi de bucătărie din România, la super show-ul culinar MasterChef. A reuşit să treacă de prima etapă a preselecţiilor, ce au avut loc în toamna anului trecut, astfel că se numără printre cei 150 de bucătari amatori care au şansa să îi întâlnească pe cei trei membrii ai juriului. Dacă în urmă cu patru ani învăţa să prepare ouă ochiuri, acum speră să-i convingă pe cei trei juraţi să-i ofere şorţul care-i asigură accesul în faza superioară.
“Până să fiu student, nu m-am apropiat de bucătărie decât ca să mănânc. Nevoia m-a împins să gătesc. Prima dată am făcut nişte ouă ochiuri şi am fost foarte mândru de realizarea mea. A început să-mi placă să gătesc, să mă joc cu ingredientele, aşa că mi-am dat frâu liber imaginaţiei. Nu am ţinut cont de reţete”, ne-a spus Alin, care lucrează, în prezent, ca model. În timpul liber găteşte pentru membrii familiei lui, dar şi pentru prieteni. Talentul său într-ale gastronomiei i-a adus şi câteva cereri în căsătorie din partea unor femei vrăjite de preparatele lui culinare.
Recunoaşte că pentru a participa la actuala ediţie, s-a pregătit intens: “Am urmărit primul sezon şi cred că dacă participam atunci, nu aş fi trecut de primele preselecţii întrucât nu eram suficient de bine documentat. Pentru ediţia din acest an, m-am pregătit intens: în fiecare zi am acordat câteva ore studiului, dar am făcut asta cu plăcere”.
În ceea ce priveşte reţeta cu care se va prezenta în faţa juraţilor Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu şi Sorin Bontea, zălăuanul susţine că a conceput-o cu puţin timp înainte, însă nu a încercat-o niciodată. “Coşmarul meu este să nu-mi arunce farfuria, aşa cum au păţit unii concurenţi din ediţia precedentă”, adaugă Alin Pop.
Nu ştie cu exactitate ce ar face cu banii, dacă ar fi să câştige marele premiu. “Cert este că îi voi investi în mine”, susţine tânărul. Concurentul MasterChef nu exclude să-şi deschidă o afacere de profil, “probabil pe viitor, pentru că acum sunt prea tânăr”.

Alte articole

4 Thoughts to “Un zălăuan visează la titlul de MasterChef”

  1. Anonim

    pare a avea si un pic de creier baiatu…Succes!

  2. guvidu portocaliu

    am auzit pe surse ca si asta-i poponar

  3. An

    guvidu portocaliu,spunei la sursele tale geloase sa taca,popnar esti tu.

  4. Anonim

    felicitari si succes!

Lasă un răspuns la An Anulează răspunsul