Sălaj, un județ cu populație tot mai bolnavă

Cheltuielile din sistemul sanitar public al județului Sălaj arată că sălăjenii sunt tot mai bolnavi. Consumul de servicii medicale crește, la fel și consumul de medicamente, iar marea problemă este că în județ, cheltuielile din sistemul sanitar sunt aproape duble față de cât se încasează din plata asigurărilor de sănătate.

Cele mai importante aspecte ale sistemului sanitar sălăjean au fost prezentate astăzi în ședința Colegiului Prefectural de către conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj. Directorul instituției, medicul Olga Stana a arătat că la sfârșitul anului trecut, în evidențele instituției aproape 184.000 de asigurați, iar asta înseamnă aproape 77 la sută din populația județului. Din totalul persoanelor asigurate doar 34 la sută plătesc contribuția la sistemul asigurărilor de sănătate, iar restul de 66 la sută sunt asigurați fără să plătească (pensionari, copii, beneficiarii unor legi speciale, pacienți cu diferite boli). În 2021, încasările prin contribuția lunară la asigurările de sănătate au fost în Sălaj de aproximativ 202 milioane lei, iar cheltuielile au fost mai mult decât duble, asta însemnând că în județ nu se încasează efectiv nici jumătate din cât se cheltuie.

Cine ajută Sălajul?

Diferența până la valoarea totală a cheltuielilor este suportată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin principiul solidarității. Și nu este pentru prima oară când este prezent acest fenomen. Problema este veche în Sălaj de ani și ani.

One Thought to “Sălaj, un județ cu populație tot mai bolnavă”

  1. […] Cheltuielile din sistemul sanitar public al județului Sălaj arată că sălăjenii sunt tot mai bolnavi. Consumul de servicii medicale crește, la fel și consumul de medicamente, iar marea problemă este că în județ, cheltuielile din sistemul sanitar sunt aproape duble față de cât se încasează din plata asigurărilor de sănătate. Cele mai importante aspecte ale sistemului sanitar sălăjean au fost prezentate astăzi în ședința Colegiului Prefectural de către conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj. Directorul instituției, medicul Olga Stana a arătat că la sfârșitul anului trecut, în evidențele instituției… Citeste mai mult […]

Leave a Comment