Inspectorii RAR sunt șocați: “Sicrie” pe patru roți pe drumurile Sălajului

Aproape 1.700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii Registrului Auto Român în prima jumătate a acestui an, prezentau pericol iminent de accidente.

Registrul Auto Român (RAR) a verificat din punct de vedere tehnic în trafic, în primele șase luni ale anului în curs, 33.726. de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme.

Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalația electrică de iluminare și semnalizare, emisii poluante, punți, jante și anvelope, vizibilitate și sistemul de frânare și direcție. În Județul Sălaj situația rămâne, în continuare, una destul de gravă.

Din cele 1.406 vehicule verificate, peste 35 la sută s-au dovedit a fi neconforme, iar dintre acestea, 52 prezentau pericol iminent de accident, cifre care ne arată cât de periculos este să circulăm, astăzi, pe drumurile județului.

La nivel național, aproximativ una din zece mașini trase pe dreapta de poliție și verificate de RAR poluau mediul peste limita legal admisă.

Cei verificați, cărora le-a fost reținut certificatul de înmatriculare de înmatriculare, trebuie să știe că acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.

Directorul General al Registrului Auto Român, George Adrian Dincă, a spus că rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă neapărat starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR- Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni. Numărul vehiculelor cu probleme, unele dintre ele grave, care nu au fost oprite sau care nu se aflau în trafic la momentul controlului, ar putea fi mult mai mare.

 

Alte articole

One Thought to “Inspectorii RAR sunt șocați: “Sicrie” pe patru roți pe drumurile Sălajului”

  1. Allysea

    ei lasa..cu asa nivel de trai, cu asa conducatori, intreaga tara e un sicriu..sicrie sunt si scolile si spitalele patriei…

Leave a Comment