Dealul Aghireșului, grâul, gunoiul și nesimțirea

Dealul Aghireșului, așa îi spun unii locului situat la ieșirea din municipiul Zalău, spre localitatea Aghireș. În vârful dealului se află intersecția cu drumul forestier „Cățelușa”, drum care permite accesul în pădure și la locul de picnic special amenajat în apropierea municipiului Zalău. La doar câțiva pași, lângă un podeț și o frumoasă cultură de grâu, un maldăr de gunoi transformă locul într-o scenă desprinsă parcă din lumea a treia.

Scutece, hârtie igienică, ambalaje din plastic și hârtie, cutii de detergent, resturi de sticlă, ferestre sparte, haine rupte, zdrențuite, sticle goale, pungi, un covor, cutii de carton și chestii care put îngrozitor, toate acestea alcătuiesc aici un maldăr de gunoaie. Și peste drum, un lan de grâu așteaptă curajos combina. Cineva a muncit pământul, l-a cultivat, a semănat, iar alții, nesimțiți, au venit și au lăsat în urma lor tot ce mai groaznic și mai inuman, nesimțirea, lipsa de educație, de civilizație. Și este clar că a făcut-o cineva cu potențial, cu potențial distructiv.

Cineva a încărcat mașina sau remorca și a dus gunoiul la margine de drum, lângă șanț, acolo, în mijlocul naturii. Asta în condițiile în care există firme de salubrizare care pot asigura containere pentru resturi din construcții, pentru toate categoriile de deșeuri. Cei care au făcut asta și-au permis să încarce în mașină acele gunoaie, dar n-au binevoit să plătească o sumă modică pentru a solicita un container. Este veșnica problemă a românului, mai nou și a sălăjeanului. Ne lăudăm că suntem un județ cu oameni buni, educați, smeriți. Pe naiba. Uitați-vă prin păduri, la marginea drumurilor, prin văi și șanțuri. Acolo se vede cine și cât suntem de educați, iar autoritățile dorm, chiar dorm, e indiferență și e haos. Se fac că amendează, că prind, că se implică. Nu, nici vorbă. Realitatea din teren dovedește cu totul altceva. Nu-i nimic, se coace grâul, vom face pâine, dar nesimțirea va fi tot acolo.

5 Thoughts to “Dealul Aghireșului, grâul, gunoiul și nesimțirea”

  1. […] Dealul Aghireșului, așa îi spun unii locului situat la ieșirea din municipiul Zalău, spre localitatea Aghireș. În vârful dealului se află intersecția cu drumul forestier „Cățelușa”, drum care permite accesul în pădure și la locul de picnic special amenajat în apropierea municipiului Zalău. La doar câțiva pași, lângă un podeț și o frumoasă cultură de grâu, un maldăr de gunoi transformă locul într-o scenă desprinsă parcă din lumea a treia. Scutece, hârtie igienică, ambalaje din plastic și hârtie, cutii de detergent, resturi de sticlă, ferestre sparte, haine rupte, zdrențuite, sticle… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Americanii-s de vina f….ii in gura să-i f..t.Garda de mediu n-are nici un indiciu?Dk. scormonim prin gunoaie nu găsim o chitanță,ceva?A,nu vrem.Atunci sa le mărim salariile.Poate,poate.

  3. […] Dealul Aghireșului, așa îi spun unii locului situat la ieșirea din municipiul Zalău, spre localitatea Aghireș. În vârful dealului se află intersecția cu drumul forestier „Cățelușa”, drum care permite accesul în pădure și la locul de picnic special amenajat în apropierea municipiului Zalău. La doar câțiva pași, lângă un podeț și o frumoasă cultură de grâu, un maldăr de gunoi transformă locul într-o scenă desprinsă parcă din lumea a treia. Scutece, hârtie igienică, ambalaje din plastic și hârtie, cutii de detergent, resturi de sticlă,  » Mai multe detalii […]

  4. amma

    Din nou lispa EDUCATIEI isi spune cuvantul. Stau si ma intreb ” dupa needucati, nesimtiti, sa FAC CURAT”?

  5. amma

    Din nou lipsa EDUCATIEI isi spune cuvantul. Stau si ma intreb ” dupa needucati, nesimtiti, sa FAC CURAT”?

Leave a Comment