Ziua maghiarilor de pretutindeni a „îngheţat” în Sălaj

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost marcată vineri, şi în Sălaj, mai precis în oraşele Zalău, Şimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei şi comunele Crasna, Nuşfalău sau Sărmăşag. Aici au avut loc o serie de manifestări care au inclus slujbe comemorative, spectacole şi depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumente ale unor personalităţi maghiare. Din nefericire pentru cei prezenţi la eveniment, programul manifestărilor a fost influenţat de vremea nefavorabilă, la Zalău fiind anulată o defilare cu torţe, datorită frigului pătrunzător, viscolului şi ninsorii care a căzut pe parcursul întregii zile de vineri. Vremea rea a făcut ca discursurile liderilor maghiari, ce trebuiau rostite la statuia lui Wesselenyi Miklos, să fie susţinute, în cele din urmă, pe scena Casei de Cutură a Sindicatelor, unde a avut loc şi un spectacol festiv.
La statuia lui Wesselenyi au fost fost depuse, vineri seara, coroane şi jerbe de flori, atât de către reprezentanţi ai comunităţii maghiare, cât şi de către principalele partide politice şi instituţii judeţene, precum Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean. „Manifestările de astăzi se înscriu în şirul evenimentelor pe care, în fiecare an, noi le organizăm de 15 martie, zi emblematică a maghiarilor de pretutindeni, ceea ce înseamnă lupta pentru libertate, egalitate, fraternitate din secolul XIX, când toată Europa, de fapt, a fost cuprinsă de flacăra Revoluţiei, dar maghiarimea şi-a adus un tribut de sânge mult mai mare decât alte naţii şi se a ceea a rămas foarte adânc imprimată în conştiinţa poporului maghiar. De aceea, an de an, noi, în această zi, comemorăm aceste evenimente”, a declarat pentru deputatul Seres Denes, preşedinte UDMR Sălaj, prezent la manifestări. Potrivit acestuia, duminică, vor avea loc alte evenimente similare, în comunităţile mai mici de maghiari din judeţ. „În comunităţile mai mari, astăzi, s-au organizat asemenea evenimente, iar în comunităţile mai mici, mai ales din mediul rural, în cursul zilei de duminică, vom avea peste tot programe artistice şi slujbe comemorative”, a precizat Seres Denes.

5 Thoughts to “Ziua maghiarilor de pretutindeni a „îngheţat” în Sălaj”

  1. Anonim

    ziua ungurimii, nu magarimii. Nu vine de la ungaria, vine de la maghiaria? Cine-mi explica?

  2. Anonim

    Si au reusit sa-ldea jos de pe cal pe Wesseleny?Poate la anu….

    1. DA

      TATICULE,DACA IL VEZI PE WESSELENYI PE CAL…INSEAMNA CA UMBLII IN DELIRUM TREMENS PRIN CENTRU ZALAULUI

  3. POP

    UNGURII SARBATORESC CIVILIZAT IN FIECARE AN ZIUA LOR,PE CAND NOI NE ASCUNDEM DE 1 DECEMBRIE

  4. Anonim

    halal popo de etnie maghiara rusine voua

Leave a Comment